Cu mulți ani în urmă, Andreea Raicu a devenit mamă la distanță pentru micuța Maria. Ea a cunoscut-o pe fetiță într-un centru de plasament. Întâlnirea a avut loc cu 15 ani în urmă, într-un ajun de Crăciun, la Centrul Macrina, unde vedeta a mers pentru a împărți cadouri copiilor. Între timp, fiica sa adoptivă i-a făcut o nepoțică.
Pe blogul personal, Andreea Raicu (43 de ani), a povestit despre experienta vietii sale. Anii au trecut, iar fiica sa adoptivă a făcut-o bunică dăruindu-i o nepoțică.
„Parcă o văd pe micuţa Maria care mă aştepta în urmă cu 15 ani la uşa centrului Macrina cu băgăjelul făcut. Ştia că vin în Ajunul Crăciunului să o iau pentru două săptămâni, cât dura vacanţă, zile care aveau să ne schimbe viaţa amândurora.
Vedeta a mai transmis că, după acea întâlnire, au devenit de nedespărțit: „După cele două săptămâni petrecute împreună, ne-a fost cumplit de greu amândurora să ne despărţim, aşa că am promis că ne vom vedea în weekend-uri, ceea ce am şi făcut. Weekenduri, vacanțe şi oricând ne găseam un pic de timp liber eram împreună. Maria deja făcea parte din familie, era pe lista de cadouri de peste tot, în fiecare loc în care mergeam.
Opt ani am fost nedespărţite, ani în care am trăit atât de multe lucruri, experienţe, vacanţe, călătorii care au creat o legătură incredibilă. Viaţa însă a avut nişte planuri diferite de cele la care mă gândisem eu. Maria a ales să plece de la centrul Macrina şi ulterior să meargă undeva lângă Constanta împreună cu mama ei”.
Acum, Maria a crescut și a devenit mamă. Despre revederea cu ea, Andreea Raicu a scris în mediul online: „În timp, am aflat că a adus pe lume o fetiță și că locuiește în Constanța. Anul trecut, Crăciunul ne-a făcut un cadou minunat şi ne-a adus din nou împreună. Ne-am scris, ne-am auzit la telefon, am împărţit poze şi multe amintiri. Mi s-a făcut atât de dor de ea încât pe 30 decembrie am plecat la Constanța să o văd, după 6 ani. A fost atât de frumos. Legătura era acolo, nu se pierduse deloc. Micuţa Maria crescuse, dar în braţele mele era la fel de mică”.