Irinel Columbeanu a venit cu declarații îngrijorătoare legate de fosta sa vilă de la Izvorani, unde a trăit cele mai frumoase momente din viața sa. Acolo a trăit cu părinții săi, acolo a locuit cu Monica Gabor și tot acolo s-a născut și fiica lui, Irinuca.
Irinel Columbeanu a avut o viață de film. A trăit în cel mai mare lux și a avut cele mai puternice mașini, însă viața sa a cunoscut o întorsătură la 180 de grade. Deși avea o avere estimată la 150 de milioane de euro, fostul milionar a pierdut totul și a ajuns pe străzi, iar în prezent trăiește la un azil de bătrâni.
Mai primește vizita unora dintre prietenii săi, însă în general a cam fost uitat de cei pe care i-a ajutat în trecut. Fostul milionar a vorbit despre vila sa de la Izvorani, pe care banca i-a vându-o și care ulterior a luat foc. A fost cuprinsă de flăcări, iar în prezent este un morman de lemne arse. Irinel Columbeanu crede că nu a fost un simplu incendiu, ci a fost provocat de cineva. Motivul? Ei bine, fostul milionar crede că așa s-a încercat ascunderea unui furt. Citește și Ce a spus Monica Gabor când a aflat că Irinel Columbeanu a ajuns la azil. Prima reacție a fostei sale soții, de necrezut
”Cu excepția statuii, toate bunurile din casă au ars. Din cauza flăcărilor s-a prăbușit podeaua de sub etajul pe care era postamentul, pe care statea statuia, și atunci s-a dus în apă. Oricum nu avea cum să se distrugă statuia, fiindcă era din fibră din sticlă. Am primit recent vizita lui Matei, fiul domnului Sabin Bălașa, care și-a adus aminte că statuia era din fibră de sticlă și oricum nu ar fi avut cum să ardă.
Am fost vizitat la azil și de domnul Mihai Drăgulescu, care a fost șeful șantierului care a construit casa, și am discutat cu el mai mult despre acest lucru: cum s-a întâmplat oare să ia foc? Eu, inițial, aveam o teorie. Deoarece frescele au dispărut, putând fi luate de pe pereți, căci erau niște fresce mobile, puteai să le ieri dacă voiai. Aceste fresce nu s-au mai găsit! Am vorbit cu doamna care este acum proprietara acelei vile și mi-a spus că nu s-au mai găsit respectivele fresce, nu știu unde au dispărut”, a declarat Irinel Columbeanu, în emisiunea Exclusiv VIP. Citește și Gigi Becali l-a criticat dur pe Irinel Columbeanu. Motivul pentru care refuză să-l ajute pe fostul milionar care s-a mutat la azil
Fostul milionar a vorbit și despre mai multe fresce, care se aflau în fosta sa vilă, care valorau bani mulți. Irinel Columbeanu spune că acestea au dispărut pur și simplu.
”Oricum dacă cineva, cum mă gândisem eu că a fost un foc pus ca să mascheze un furt, dacă ar fi luat acele fresce ar fi trebuit să aibă o casă cam de aceleași dimensiuni. Erau vreo 2.000 de metri pătrați construiți, nu mai vorbim de ce era în curtea care avea un hectar, ponton, toate astea au rămas cui este acum proprietarul casei”, a mai adăugat acesta.