Există o floare pe care majoritatea românilor o au în curte, însă puțini sunt cei care știu cât este de valoroasă. În timp ce unele aduc beneficii pentru sănătate, altele aduc și beneficii materiale. Iată care este floarea de grădină care te poate îmbogăti în minute.
Ei bine, este vorba despre șofran. El provine din insula Creta, în epoca bronzului. Apoi, a fost adus în țările din Orientul Mijlociu, în Iran și în China.
Citește și: Cel mai scump condiment a apărut pe câmpurile din România. Investitorii străini deja îl exportă
Se spune că șofranul a revenit în Franța abia odată cu maurii din secolul al VIII-lea d.Hr.
Dar, indiferent care i-ar fi originea, șofranul este unul dintre cele mai scumpe condimente din lume. Acesta este obținut din pistilul uscat al crocusului de șofran, o floare originară din Orientul Mijlociu.
„Șofranul este o plantă veche și scumpă, un condiment cu un parfum puternic și o culoare distinctivă. Conține compuși antioxidanți care contribuie la reducerea riscului anumitor afecțiuni cronice care apar din cauza stresului oxidativ”, potrivit Oana Cuzino.
Șofranul este cultivat în principal în Iran, Afganistan, Maroc, India, Spania, Grecia și Italia. Șofranul se dezvoltă bine pe soluri argilo-calcaroase friabile, moi, cu densitate scăzută.
Citește și: Aurul roșu, cultivat în Caraș-Severin. Cultura aduce venituri de 22.000 de euro la hectar
Studiile anterioare sugerează că 600 mm de precipitații sezoniere sunt aproape suficiente pentru cultivarea șofranului în condiții de ploaie.
Principalii compuși marcanți crocins, picrocrocin și safranal sunt responsabili de puterea colorantă
Calitatea șofranului depinde de mediul în care a fost cultivat, potrivit casoteca.ro.