Iată cum să pui murături asortate ca în Bucovina! Turiștii care au călătorit în această parte a țării au rămas impresionați de bucatele servite în pensiuni, dar au rămas cu gândul și la murăturile foarte gustoase de aici. Iată cum vă puteți bucurați la iarnă de astfel de murături!
Ingrediente:
Pentru murături vom folosi un borcan de 10 litri, pe care îl vom opări bine înainte, pentru a îndepărta orice fel de bacterie.
Legumele se spală şi se curăţă foarte bine. Se aşează câteva tije de ţelină cu tot cu frunze, apoi un strat de legume, câteva rămurele de cimbru, două beţe de marar, trei căţei de usturoi, două felii de ţelină. Se adaugă câţiva ardei iuţii şi patru beţe de hrean. Se procedează aşa până la umplerea borcanului.
Citește și De ce se înmoaie castraveții care sunt puși la murat. Greșelile pe care le fac gospodinele
Pentru fiecare litru de apă se folosește o lingură plină cu sare! În borcanul plin cu murături intră aproximativ 5 litri de saramură. Se pune apa la fiert, în care se adaugă sarea, o lingură de boabe de piper şi una de boabe de muştar, apoi se lasă până dă în clocot.
Se lasă apoi saramura la răcit până când devine călduţă, după care se toarnă peste legumele frumos aşezate. Deasupra acestora se pun beţe de mărar pentru ca legumele să nu se ridice, ci să rămână scufundate în lichid.
De asemenea, un alt secret pentru ca murăturile să rămână tari este următorul: de câte ori umblați la borcan pentru a scoate murături, trebuie să aveți grijă să acoperiți legumele cu rămurelele de țelină, pentru ca murăturile să fie mereu în saramură.