De cele mai multe ori, plantele în ghiveci sunt așesate în living, balcon sau terasă și asta pentru a avea lumina necesară. Ultimul loc la care te-ai putea gândi să așezi o floare naturală în ghiveci este baia. Mulți se tem că umezeala ar putea să o distrugă. Și așa este, însă, există câteva plante care iubesc umezeala. Iată care sunt plantele perfecte pentru baia ta.
O baie spațioasă, luminoasă și renovată după bunul plac are nevoie de câteva obiecte pentru a arăta perfect. Puțini sunt însă cei cacre se gândesc să așeze în baie ghivece cu flori, crezând că umezeala nu este pentru ele. Ei bine, îți poți decora baia într-un mod special, dacă alegi plantele potrivite.
Există specii de plante tropicale, care iubesc căldura și umezeala și care pot fi puse fără probleme în baie. Singurul lucru de care trebuie să ții cont este ca în baie să fie lumină. Florile nu vor rezista dacă le pui într-o încăpere întunecată.
Florile în ghiveci ideale pentru baie sunt acelea care iubesc umezeala. O absorb și ajută la purificarea aerului. Mai mult, mucegaiul va sta departe de camera ta.
Peperomia. Este planta perfectă pentru băile mici și deloc pretențioasă. Nu are nevoie de foarte multă lumină.
Iederă.Este o plantă agățătoare care nu are nevoie de lumină. Această plantă poate fi pusă pe o poliță înaltă sau pe un raft. Ea se va dezvolta minunat în orce colț din baie.
Bambus. Poate fi pus în ghiveci sau în vază, nu are nevoie de multă lumină naturală și nu îi face bine să stea în bătaia directă a razelor soarelui.
Aloe Vera. Micul secret legat de această plantă este acela că ea poate fi benefică pentru piele. Aloe Vera se folosește des în produsele pentru înfrumusețare, însă planta trebuie folosită la trei ani după ce a fost plantată. Baia este locul perfect pentru ea.
Aglaonema rosie. Această plantă absoarbe toxinele și umezeala din încăpere. Este indicat să fie așezată în apropierea dușului.
Pothos. Iubește locurile cu multă umezeală și nu are nevoie de foarte multă lumină. Pothos poate sta în recipiente din sticlă. Mai mult, nu trebuie să aibă neapărat pământ. Este aceeași situație ca la bambus.