Kate Middleton trăiește visul oricărei fete care se visează printesă. Eleganța și distincția Prințesei de Wales au cucerit întreg mapamondul. Atenția cu care își alege ținutele și culorile plăcute sunt elementele care o fac pe Kate plăcută oamenilor. Kate Middleton este urmașa mândră a elegantei și iubitei Prințese Diana.
Prințesa de Wales este un model în ceea ce privește vestimentația. Mereu atentă și mereu potrivită cu contextul în care se află, Kate Middleton este una dintre personalitățile care atrag privirile atunci când apar în public.
Cu toate acestea ea evită să poarte o culoare, deoarece consideră că nu o avantajează. Ultimele apariții în public au fost cele de la Turneul Regal din Jamaica. Acolo ea a purtat o combinație dintr-un costum alb cu sacou și pantalon și o cămasă portocalie asortate cu o geantă în aceeași culoare. De fapt, portocaliu este culoarea pe care Kate Middleton o evită, deoarece consideră că nu îi vine bine.
Bluza din colecția Ridley London a atras privirile tuturor deoarece are o culoare pe care Prințesa o evită.
Stilista Molly Elizabeth Agnew, fondatoarea „Eternal Goddess” a explicat de ce culoarea portocaliu nu este potrivită pentru Kate Middleton, ea considerând că această culoare este mai degrabă potrivită pentru persoanele cu părul brunet și ochii căprui. Portocaliul o face pe Kate să arate rău în poze, a spus stilista pentru Express.co.uk.
Și alți stiliști s-au exprimat cu privire la nepotrivirea culorii amintite cu tenul Prințesei:
„Portocaliul nu este una dintre cele mai măgulitoare culori ale lui Kate. În general, portocaliul se potrivește foarte bine tonurilor mediteraneene și celor cu păr brunet închis, ochi căprui și tonuri calde ale pielii. Cu ochii albaștri ai lui Kate, ar fi un contrast plăcut pe ea, dar i-ar stinge tonul pielii, așa că probabil nu este cea mai bună alegere de culoare.”, a explicat Emmeline Stevens, potrivit sursei citate.
Alții au considerat ca ar exista vreun protocol al Casei Regale împotriva portocaliului, însă surse apropiate de Casa Regală infirmă acest zvon, mai ales că Regina Elisabeta era des văzută în portocaliu.