Simona Halep împlineşte, joi, 27 de ani, ea aflându-se la Beijing, unde va participa, săptămâna viitoare, la ultimul turneu de categorie Premier Mandatory din 2018. La fel ca anul trecut, ziua de naştere o “prinde” în China, între turneele de la Wuhan şi de la Beijing, transmite News.ro.
De Beijing se leagă unele dintre cele mai frumoase amintiri ale Simonei Halep. În urmă cu un an, ea urca în premieră pe locul I WTA, după ce juca finala competiţiei chineze. De atunci, sportiva născută la Constanţa a rezistat 47 de săptămâni în fruntea ierarhiei şi are mari şanse să se menţină pe acest loc şi la finalul anului 2018.
Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume.
În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist.
Cariera ei a intrat pe o pantă constant ascendentă în a doua jumătate a anului 2013, în care a câştigat şase turnee, pe toate suprafeţele. Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la French Open la senioare şi finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares.
Ca profesionistă, Simona Halep a câştigat în total 18 turnee, inclusiv unul de grand slam, la Rolang Garros, în acest an.
Cariera Simonei Halep, în numere:
Titluri WTA de simplu: 18 – Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;
Finale WTA de simplu: 15 – Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Titluri la dublu: 1, Shenzhen – 2018, în echipă cu Irina Begu;
Finală (dublu): 1, Montreal – în 2016, în echipă cu Monica Niculescu;
Meciuri câştigate – meciuri pierdute: 450-196;
Premii totale: 27,06 milioane de dolari;
Cel mai mare premiu: 2,6 milioane de dolari (Roland Garros-2018);
Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (47 de săptămâni).