Explozia de la școala din Mureș, provocată de femeia de serviciu, spune conducerea instituției

Vocea.biz / 19.09.2018
Explozia de la școala din Mureș, provocată de femeia de serviciu, spune conducerea instituției

O explozie s-a produs la o școală din județul Mureș. Potrivit primelor informații, două persoane au fost rănite și preluate de ambulanțe. Unitatea a fost evacuată.

UPDATE 12:00 Explozia, provocată de angajata școlii, spune conducerea instituției

Explozia produsă, miercuri dimineaţă, la şcoala din Voiniceni, soldată cu rănirea a două persoane, ar fi fost cauzată de femeia de serviciu, care după ce a fost anunţată de copii că în sala de cursuri miroase a gaz, ar fi aruncat un chibrit aprins în soba de teracotă, conform reprezentanţilor şcolii. Inspectoratul Şcolar Mureş şi autorităţile locale urmează să decidă ca toate robinetele exterioare ale sobelor să fie demontate, pentru a nu mai fi accesibile, suspectând că cineva a umblat la robinet.

Conducerea Şcolii Generale Voiniceni afirmă că femeia de serviciu a provocat explozia, ea fiind rănită de suflu, dar şi un elev de 14 ani.

“A fost vorba de o acumulare de la o sobă. Copiii din clasă au simţit miros de gaz şi au mers să anunţe la cancelarie, dar pe hol au văzut-o pe femeia de servicu. Femeia a venit şi a aruncat un chibrit aprins în teracotă, moment în care a avut loc o explozie în interiorul teracotei, care nu s-a dezintegrat, urmată de o flacără. Angajata şi un elev care se afla lângă ea au suferit arsuri de gradele I şi II”, a declarat, pentru News.ro, directoarea şcolii, Minerva Bordeanu.

Toţii copiii au fost lăsaţi să plece acasă, urmând să revină la cursuri după ce specialiştii vor da asigurări că nu există scurgeri.

Reprezentanţii şcolii nu cred că a fost vorba de o defecţiune la instalaţii, care au fost verificate în luna mai. Este posibil ca cineva să fi umblat la robinetul exterior al sobei.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Mureş au declarat că se va analiza, împreună cu Primăria şi conducerea şcolii, posibilitatea ca toate robinetele de la sobe să fie demontate, pentru ca instalaţiile să nu mai fie accesibile decât unei singure persoane, care va fi desemnată ca pe timp de iarnă să aprindă focul.

UPDATE 10:01 Cei doi răniți, în stare stabilă, conștienți

Potrivit șefului DSU, Raed Arafat, victimele exploziei nu sunt în pericol. Starea răniților nu impune transferul răniților la București. Femeia a suferit arsuri pe 11% din suprafața corpului, a spus secretarul de stat.

Cercetări au loc cu privire la modul în care s-a produs explozia. Femeia încerca să aprindă focul într-o sobă cu gaz, moment în care s-a produs explozia.



O explozie s-a produs la o școală din județul Mureș, localitatea Voiniceni, pe fondul unei acumulări de gaze, titrează Digi24. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mureș, o femeie de aproximativ 60 de ani, angajată a școlii, a suferit arsuri de gradul II la nivelul feței. Rănit a fost și un adolescent de 14 ani, tot cu arsuri, de gradul I, la nivelul feței. Cei doi au fost preluați de echipaje SAJ și transportați la Unitatea de Primiri Urgențe.

Unitatea școlară a fost evacuată în urma incidentului.

În ceea ce privește cauzele, purtătorul de cuvânt a precizat că acumularea de gaze a avut loc în jurul unei sobe și nu  au fost înregistrate alte pagube materiale.

Citește și...