Conceptul de Apocalipsă se poate regăsi în aproape toate religiile, fie că vorbim de creştinism, budism, hinduism sau islamism. Principala idee a acestui concept este că vechea lume, distrusă de păcat, va fi înlocuită cu una mai bună, eternă, după ce răul va fi distrus.
Cu ajutorul cifrei şapte, simbol al perfecţiunii în religia creştină, apostolul Ioan descrie semnele prevestitoare ale Apocalipsei. Astfel, aceasta va fi anunţată de şapte îngeri, cu şapte trâmbiţe, moment în care pe Pământ vor apărea nenorociri şi cataclisme, precum şi cu un balaur roşu, cu şapte capete.
Balaurul cu şapte capete, numit şi Antihrist, va da scaunul său de domnie fiarei cu zece coarne, care va apărea din mare. Toţi cei care se vor închina fiarei (Antihristului) vor trebui să suporte mânia lui Dumnezeu. După ce Antihristul va semna un legământ de pace cu Israelul pentru o perioadă de şapte ani, oamenii se vor confrunta cu epidemii şi cataclisme. Aproximativ la jumătatea acestei perioade Antihristul va rupe legământul cu Israelul şi va porni un război împotriva acestuia. Oamenii vor fi ispitiţi să se închine celui Rău. realitatea.net vă oferă mai jos pasajele din Biblie care vorbesc despre venirea Apocalipsei:
„În zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, mândri, defăimători, neascultători de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, vorbitori de rău, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de bine, trădători, obraznici, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu” (2 Timotei 3:1-4).
În cadrul creştinismului, sfârşitul lumii este menţionat în Apocalipsa lui Ioan, ultima carte din Noul Testament, însă multe alte referiri la Sfârşitul Lumii pot fi regăsite şi în alte părţi din Biblie, deşi nimeni nu ştie când va avea loc. „Despre ziua aceea şi despre ceasul acela, nu ştie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Matei 24:36).
„Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.” (Matei 24:5).
„Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.” (Matei 24:11)
Vor fi războaie – „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.” (Matei 24:6)
“Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume.” (Matei 24:7)
„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu.” (Matei 24:9)
„Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.” (Matei 24:12)
„Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.” (Matei 24:14)