Jurnaliștii G4Media, citând surse judiciare, spun că noul șef al DIICOT, Felix Bănilă, a lăudat modificările aduse de PSD-ALDE-UDMR Codurilor penale. Sub conducerea lui Horodniceanu, DIICOT a cricticat unele schimbări făcute de politicieni.
Jurnaliștii G4Media, citând surse judiciare, spun că noul șef al DIICOT, Felix Bănilă, a lăudat modificările aduse Codurilor Penale de PSD-ALDE-UDMR. Discuțiile ar fi avut loc în timpul întâlnirii cu reprezentanții Comisiei de la Veneția. Una dintre modificările lăudate de Bănilă este exact cea care se referă la închiderea dosarelor deschise in rem care nu au fost soluționate în termen de un an.
Felix Bănilă a fost numit la conducerea DIICOT de către Tudorel Toader.
Cât timp s-a aflat la conducerea DIICOT, Daniel Horodniceanu a avertizat asupra faptului că o astfel de măsură va duce la închiderea a peste 4.770 de dosare instrumentate de DIICOT. Modificările au fost criticate și pentru faptul că ar putea afecta lupta împotriva traficului de persoane și relațiile dintre structurile din România și cele din țările partenere care activează în domenii care țin de criminalitatea organizată.
Afirmațiile făcute de Horodniceanu au fost întărite de scrisoarea transmisă de mai multe ambasade din țările aliate. Ambasadorii trăgeau un semnal de alarmă cu privire la lupta anticorupție dar și la afectarea colaborării internaționale în domenii cheie care țin de activitatea DIICOT.