Sute de pasageri au rămas blocaţi în trenurile de pe cea mai mare arteră feroviară din România, în zona localităţii Timişu de Sus, după ce mai mulţi arbori s-au prăbuşit pe calea ferată.
Într-un comunicat de presă, Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că personalul feroviar intervine pentru finalizarea lucrărilor de reparaţii la linia de contact pe intervalul de staţii Predeal – Timișu de Sus, zonă afectată în a doua parte a zilei de luni, 10 septembrie 2018, de prăbuşirea arborilor de pe versanţi, care au rupt firul de contact şi cablul purtător pe întreaga distanţă.
Trenurile de călători care asigură legătura pe relaţia Bucureşti – Braşov staţionează în gările Timişu de Sus şi Braşov în intervalul orar necesar finalizării lucrărilor de intervenţie în zona Predeal – Timişu de Sus, care s-au desfăşurat şi în cursul nopţii. Această măsură este necesară pentru a permite accesul a 3 drezine pantograf care acţionează pentru restabilirea continuității firului de contact, a cablului purtător și efectuarea reglajelor la catenară pe întreaga distanță afectată de căderile de copaci, astfel încât traficul feroviar să se reia în condiţii normale, cu tracţiune electrică.
La această oră, trenurile de călători IR 1644, R 3002, IR 1742, IR 1528 şi R 3004 staţionează în gările Timişu de sus şi Braşov, urmând a fi reînscrise în circulaţie după finalizarea intervenţiilor şi redeschiderea liniei în condiţii normale de traffic.