Ministerul Sănătăţii a depus plângere penală împotriva persoanelor care au folosit însemnele instituţiei pe pliante împotriva vaccinării, urmărind ca aceste gesturi să nu se mai repete, au declarat pentru News.ro reprezentanţii instituţiei.
”Vă comunicăm că Ministerul Sănătăţii a depus la Parchet o plângere, astfel încât aceste gesturi să nu se mai repete”, au declarat, vineri, pentru News.ro, reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, întrebaţi despre demersurile împotriva celor care au folosit însemnele instituţiei pe pliante împotriva vaccinării.
Şi reprezentanţii UNICEF au luat atitudine, logo-ul acestora apărând, de asemenea, pe pliantele care au fost distribuite.
”Logo-urile aparţinând UNICEF, Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii şi Ministerului Sănătăţii sunt folosite fără autorizare. UNICEF subliniază că vaccinurile sunt sigure şi salvează vieţile copiilor. Lucrăm împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru promovarea imunizării. Vaccinurile sunt sigure, eficiente din punct de vedere financiar şi salvează vieţile a milioane de copii. Au murit 59 de persoane, majoritatea copii, din cauza actualei epidemii de rujeolă din România. Vaccinurile protejează de rujeolă şi alte boli, precum poliomielită, tetanos, rubeolă, tuberculoză, difterie şi hepatită A şi B. Vaccinarea este gratuită la medicul de familie. UNICEF încurajează toţi părinţii să îşi vaccineze copiii”, au transmis reprezentanţii UNICEF.
Au mai condamnat distribuirea de mesaje împotriva vaccinării şi au susţinut beneficiile acesteia reprezentanţii Colegiului Medicilor din România, dar şi ai Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF).
Pliante antivaccinare cu mesaje precum “Vaccinul ROR conţine celule de fetuşi avortaţi” şi “Pesticide în vaccinuri” au fost distribuite în ultima perioadă, acestea având siglele Ministerului Sănătăţii, UNICEF şi OMS.
Ulterior, Ministerul Sănătăţii a precizat că vaccinurile folosite sunt sigure şi eficace, menţionând că iniţiatorii campaniei au folosit siglele respective fără acordul instituţiilor.