Apple va crea un portal special unde autorităţile vor putea solicita şi obţine în mod oficial date ale utilizatorilor companiei

Vocea.biz / 07.09.2018
Apple va crea un portal special unde autorităţile vor putea solicita şi obţine în mod oficial date ale utilizatorilor companiei

Apple va crea un portal special unde autorităţile vor putea solicita şi obţine în mod oficial date ale utilizatorilor companiei, potrivit unei scrisori trimisă unui senator, obţinute de Business Insider, transmite News.ro.

În scrisoarea adresată Senatului SUA, consilierul juridic principal al Apple, Kate Adams, a spus că vor fi luate mai multe măsuri pentru a facilita poliţiei să obţină date ale utilizatorilor în timpul investigaţiilor.

Poliţia trimite în mod frecvent citaţii companiilor de tehnologie, între care Google, Apple şi Facebook, pentru furnizarea de date ale clienţilor acestora.

Apple, de exemplu, a răspuns anul trecut la circa 14.000 de solicitări în Statele Unite. Pentru a simplifica acest proces, Apple intenţionează să creeze acest portal special unde ofiţerii de poliţie să solicite şi să obţină date, dacă vor avea temei legal.

Apple va mai crea o echipă care va explica poliţiei şi altor autorităţi din lume, în cadrul unui curs, ce poate oferi compania în investigaţiile penale, urmând să creeze şi o versiune online a cursului respectiv.

Multe dintre schimbările Apple sunt un răspuns la un raport al Centrului pentru Studii Strategice şi Internaţionale, numit ” “Low Hanging Fruit”. Raportul a fost prezentat în Senat de senatorul Sheldon Whitehouse, căruia i-a adresat Apple scrisoarea.

Tags:
Citește și...