Dan Barna, președintele USR, critică regulamentul întocmit de reprezentantul PSD, Eugen Nicolicea. Barna spune că prevederile sunt abuzive, neconstituționale și limitează modul în care parlamentarii pot să își reprezinte alegătorii.
Dan Barna critică în termeni duri regulamentul întocmit de parlamentarul PSD, Eugen Nicolicea. Barna spune că prin prevederile sale, noul regulament încalcă Constituția limitând reprezentarea cetățenilor în Parlamentul României. Regulamentul, spune Barna, va fi contestat la CCR.
“Abuz inimaginabil într-o democrație! PSD a votat să ne poată da afară din Parlament pentru 30 de zile, dacă lui Liviu Dragnea nu-i place cum vorbim. PSD ne interzice să ne reprezentăm alegătorii! Ne interzice să propunem, să susținem legi și să participăm la dezbaterile Parlamentului, din comisii sau plen. Aberant, neconstituțional, regulamentul anti-USR, care conține și alte articole represive, a fost votat azi în Camera Deputaților. Îl vom contesta la Curtea Constituțională!,” spune liderul USR.
Dan Barna mai spune și că PSD a luat aceste decizii deoarece nu înțelege jocul democratic simțindu-se deranjat de faptul că există opoziție în Parlament.
“PSD e enervat la culme că ne permitem să vorbim la portavoce când ne taie microfonul, să ne exprimăm dezacordul prin pancarte atunci când suntem insultați, noi și alegătorii noștri! Ne interzice să vorbim pentru că toate cuvintele noastre spun adevărul pe care Dragnea și clanul lui îl urăsc, iar cetățenii îl aud. Adevărul spus cu voce tare și răspicat este letal pentru PSD,” conchide liderul USR.
Nu doar noile reguli pentru parlamentari, întocmite de Nicolicea, au stârnit discuții publice. Limitarea accesului presei a determinat compararea guvernării PSD-ALDE cu cea a regimurilor totalitare în care presa critică la adresa Puterii este ținută departe de aleșii cetățenilor.
Eugen Nicolicea și Florin Iordache, doi dintre cei mai criticați reprezentați ai PSD pentru rolul pe care l-au jucat în modificarea Codului Penal au fost aleși vicepreședinți odată cu noua sesiune parlamentară.
Eugen Nicolicea este parlamentar încă din 1992, când a candidat pe listele PDSR. În 2012 a fost ales pe listele UNPR după care a trecut înapoi la PSD. Nicolicea îi reprezintă în Parlament pe alegătorii din Călărași.