Premierul Viorica Dăncilă îşi motivează desele greşeli de exprimare prin oboseala acumulată, spunând că poate a greşit şi va mai greşi în exprimare, dar nu şi în deciziile pe care le ia pentru România.
Dăncilă a spus că cei care îi „numără virgulele” nu au altceva de criticat, relatează News.ro.
„Am fost descumpănită de virulenţa atacurilor lansate asupra mea, dar cu timpul am înţeles un lucru. Că cei mai înverşunaţi adversari care îmi numără virgulele şi greşelile de exprimare nu au altceva de criticat”, a declarat vineri premierul Viorica Dăncilă, la Mamaia.
Dăncilă a dat vina pe oboseală pentru greşelile gramaticale şi de exprimare pe care le-a făcut de-a lungul timpului, recunoscând aceste greşeli. Premierul a adăugat că va mai greşi în acest sens, dar nu va greşi niciodată prin deciziile pe care le ia pentru România.
„Este o oboseală imensă, încerc să fac cât mai multe lucruri. Şi poate voi mai face greşeli, dar nu voi greşi niciodată în deciziile pe care le iau pentru România şi pentru români şi cred că asta e cel mai important. Iar faptul că nu am greşit este reliefat de drumul bun pe care îl are economia românească”, a mai spus Dăncilă.
Premierul a fost, de-a lungul timpului, ţinta ironiilor şi criticilor din cauza greşelilor gramaticale şi de exprimare. De exemplu, Dăncilă a anunţat la începutul unei şedinţe de Guvern că Executivul va adopta modificarea pachetului de legi privind achiziţiile publice şi, vrând să spună că acestea schimbări vor reduce birocraţia, Viorica Dăncilă a spus că va fi redusă democraţia: “Putem spune pe scurt că reducem democraţia şi reducem… reducem birocraţia”. Într-o altă şedinţă de Guvern, la anunţul că va fi adoptată o OUG prin care vor fi achiziţionatate, la propunerea MAI, 22 de elicoptere şi un simulator de zbor, Viorica Dăncilă a spus că “dorim să ne anexăm pe prevenţie”, în loc de “să ne axăm pe prevenţie”. De asemenea, întrebată la un moment dat de jurnalişti pe holurile Parlamentului dacă îi este frică de o plângere penală, prim-ministrul a răspuns că “Orice om îi este teamă de o plângere penală”.