Cristian Preda nu va mai candida la europarlamentare: Doresc să mă implic în politica din ţară

Vocea.biz / 29.08.2018
Cristian Preda nu va mai candida la europarlamentare: Doresc să mă implic în politica din ţară

Europarlamentarul Cristian Preda anunţă că nu va mai candida pentru un mandat de deputat european în 2019, pentru că vrea să se implice în politica din România, iar acest lucru nu se poate face de la Bruxelles sau Strasbourg.

De asemenea, vorbeşte despre faptul că nu ştie dacă la întoarcerea în ţară să se înscrie sau nu într-un partid, afirmând că “ţara are partide proaste şi că ea a pierdut aproape cu totul opinia independentă”, titrează News.ro.

“Am hotărât să nu candidez în mai 2019 pentru un nou mandat de deputat european. Motivul e unul singur: doresc să mă implic în politica din ţară. De la Bruxelles şi Strasbourg nu se poate. Regret că mă despart, peste câteva luni, de o instituţie admirabilă. Una în care am ajuns să fiu respectat de colegi din aproape toate grupurile politice. Muncind în cinci comisii parlamentare, am căpătat, din 2009 încoace, o influenţă de care puţini aleşi din România dispun. Activitatea din PE mi-a acaparat, însă, cvasi-totalitatea timpului. Nu am trişat – cum mai fac unii – abandonând responsabilităţile impuse de mandat pentru o activitate febrilă în circumscripţia naţională”, spune Cristian Preda într-un articol publicat pe site-ul Adevărul.ro.

În acelaşi articol, europarlamentarul afirmă că situaţia din România s-a degradat mult faţă de 2009 şi 2014 şi va încerca să îşi folosească experienţa din Parlamentul European pentru a face politică în ţară.

“Sunt conştient că datoria mă cheamă acum acasă. Situaţia politică din România e mult degradată faţă de 2009 şi mai ales faţă de 2014. Voi căuta să folosesc experienţa acumulată ca deputat european pentru a schimba modul de a înţelege şi, pe această temelie, de a face politică la noi. Nu am avut, în ultimii patru ani, un partid, iar în mandatul precedent am fost într-o relaţie tensionată cu formaţiunea care îmi susţinuse candidatura. Am făcut mai multe greşeli în alegerea companionilor politici. Le regret şi-mi cer iertare celor pe care i-am dezamăgit”, a mai explicat Preda.

De asemenea, el a spus că din 2014 şi până în prezent a fost europarlamentar independent şi a descoperit “pe propria piele” că este greu să faci politică fără sprijinul unui partid, dar, totuşi, ezită încă dacă să se afilieze sau nu unei formaţiuni politice.

“Întrucât din 2014 încoace am fost independent, am descoperit pe propria piele ceea ce ştiam din cărţi, şi anume că e greu să faci politică fără sprijinul unui partid. Cu toate acestea, ezit şi acum între o afiliere partizană şi o angajare de pe o poziţie neutră. E la fel de rău că ţara are partide proaste şi că ea a pierdut aproape cu totul opinia independentă. În anul Centenarului Marii Uniri, tânjesc după o patrie cu care să ne mândrim pentru prezentul ei, iar nu pentru trecut. Mă întorc pentru ca – alături de un partid sau nu – să trudesc la o Românie în care politica înseamnă moderaţie şi spirit european, nu moravuri corupte şi prostie”, a conchis Cristian Preda.

Cristian Preda a intrat în Parlamentul European în anul 2009 pe listele PDL, iar în 2014 a primit un al doilea mandat din partea PMP, partid din care a fost exclus în acelaşi an, de atunci fiind deputat european independent.

Citește și...