MAI: Peste 1,2 milioane de paşapoarte, eliberate de la începutul anului, cu 24% mai mult decât în 2017; de la 1 septembrie, programul ghişeelor revine la normal

Vocea.biz / 28.08.2018
MAI: Peste 1,2 milioane de paşapoarte, eliberate de la începutul anului, cu 24% mai mult decât în 2017; de la 1 septembrie, programul ghişeelor revine la normal

Peste 1,2 milioane de paşapoarte au fost eliberate, în perioada ianuarie – august, cu 24 la sută mai mult decât în perioada similară a anului trecut, au anunţat, marţi, reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI). Aceştia au precizat că de la 1 septembrie programul ghişeelor va reveni la normal, iar punctele de lucru ale Trezoreriei din sediile din mall-urile Plaza România şi ParkLake din Bucureşti ăşi vor înceta activitatea, transmite News.ro.

Potrivit MAI, peste 1.285.000 de paşapoarte au fost eliberate în perioada ianuarie – august 2018, cu 24% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cele mai multe cereri depuse în primele 8 luni ale acestui an au fost pentru eliberarea paşapoartelor simple electronice, 958.592, reprezentând o creştere cu 33% faţă de anul trecut. Numărul cererilor pentru paşapoartele simple temporare a fost de 326.897, însemnând o creştere de 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

”În perioada de vârf, reprezentată de lunile iulie şi august, serviciile publice comunitare de eliberare a paşapoartelor au avut program prelungit de lucru cu publicul. Începând cu data de 1 septembrie a.c., programul de lucru cu publicul va reveni la normal, respectiv în intervalul orar 08.30-16.30, de luni până vineri, cu menţiunea că într-una dintre aceste zile ghişeele de primiri şi eliberări documente vor funcţiona în intervalul 08.30-18.30. Ziua în care programul va fi prelungit cu 2 ore este stabilită de fiecare serviciu judeţean în parte, în funcţie de necesităţi”, au precizat reprezentanţii MAI.

Aceştia au anunţat, de asemenea, că îşi vor înceta activitatea punctele de lucru ale Trezoreriei Statului din sediile din mall-urile Plaza România şi ParkLake din Bucureşti.

”Astfel, începând cu această dată taxele necesare pentru eliberarea paşapoartelor nu vor mai putea fi plătite în respectivele sedii. Această decizie nu este luată de Ministerul Afacerilor Interne, Trezoreria Statului nefiind o instituţie subordonată M.A.I. Facem precizarea că taxele vor putea fi achitate în continuare la sediile de sector ale Trezoreriei Statului”, au mai spus reprezentanţii MAI.

Acceştia precizează că cetăţenii au la dispoziţie mai multe modalităţi de plată a taxelor pentru eliberarea paşapoartelor:
– la casieriile unităţilor CEC Bank;
– prin mandat poştal la orice Oficiu Poştal;
– on-line, în sistem internet banking, prin virament către conturile deschise de Instituţiile Prefectului;
– de la orice bancă la care cetăţeanul are deschis un cont bancar, prin virament către conturile deschise de Instituţiile Prefectului;
– la casieriile deschise în sediile Instituţiilor Prefectului din fiecare municipiu reşedinţă de judeţ, respectiv municipiul Bucureşti.

Pentru depunerea cererilor de paşapoarte, MAI recomandă cetăţenilor să facă programare on-line pe site-ul www.epasapoarte.ro, caz în care persoanei i se va comunica o oră la care să se prezinte la ghişeu, timpul de aşteptare fiind zero.

Din 23 iulie, serviciile de paşapoarte din Bucureşti şi din judeţul Ilfov au program prelungit de lucru cu publicul pentru a putea gestiona un număr mai mare de cereri şi pentru a reduce aglomeraţia.

Tags:
Citește și...