Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,6416 lei/euro, în creştere cu 0,08% faţă de nivelul atins vineri. Lira sterlină a scăzut la cel mai mic nivel din octombrie 2017 până în prezent.
Vineri, euro a scăzut la 4,6377 lei, titrează News.ro.
Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a depreciat de la 4,0089 lei la 3,9959 lei.
Cursul francului elveţian a scăzut de la 4,0730 lei la 4,0646 lei.
Lira sterlină a scăzut de la 5,1407 lei la 5,1320 lei. Acesta este cel mai mic nivel din 20 octombrie 2017, când a fost 5,1203 lei.
Preţul gramului de aur a crescut de la 153,5018 lei la 154,7487 lei.