Numeroase proiectile au fost trase asupra Kabulului, iar confruntări armate aveau loc marţi în oraş, în timp ce Afganistanul aştepta în continuare un răspuns din partea talibanilor la o ofertă cu privire la un armistiţiu a preşedintelui Ashraf Ghani, relatează AFP.
Cel puţin zece proiectile au căzut asupra capitalei, a numărat un jurnalist AFP. Alt jurnalist a văzut elicoptere militare trăgând în apropierea unei moschei din vechiul oraş Kabul şi o prezenţă în domeniul securităţii puternică în apropiere de stadionul capitalei, relatează News.ro.
”Un grup de terorişti a preluat controlul asupra unei clădiri din Reka Khana (oraşul vechi) şi a tras mai multe proiectile către Kabul”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne Najib Danish. ”Două persoane au fost rănite. Forţele de securitate luptă împotriva teroriştilor”, a adăugat el.
Un purtător de cuvânt al Poliţiei din Kabul, Hashmat Stanikzai, a confirmat că aveau loc confruntări armate în apropiere de moschee, însă fără să poată să comunice un bilanţ. ”Poliţia a încercuit zona”, a spus el.
Nicio grupare nu a revendicat, pentru moment, acest atac, care are loc în prima zi a sărbătorii musulmane Eid.
Afganistanul aştepta în continuare, marţi, un răspuns din partea talibanilor la o ofertă cu privire la un armistiţiu pe o perioadă de trei luni făcută duminică de preşedintele Ghani.
Administraţia afgană a îndepărtat ”toate obstacolele” din calea păcii, a declarat el, ”îndemnând” talibanii ”să se pregătească de discuţii de pace bazate pe valori şi principii islamice”.
Gruparea Statul Islamic (SI), foarte activă la Kabul, nu a fost însă menţionată de Ashraf Ghani.
La câteva ore după intervenţia şefului statului afgan, insurgenţi au anunţat că urmau să elibereze luni ”sute” de prizonieri ”pentru ca să poată să sărbătorească Eid” el-kebir, care începe săptămâna aceasta, ”împreună cu familiile şi prietenii lor”.
Era în continuare dificil să se ştie la ce deţinuţi se refereau talibanii, care nu au mai comunicat de atunci cu privire la rmistiţiu.