Uniunea Salvați România a catalogat drept ipocrit gestul primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care a semnat inițiativa “Fără Penali în Funcții Publice”. USR reamintește că edilul a respins reptatele solicitări pentru amplasarea de corturi pentru a strânge semnături și îl acuză pe primar că, la ordinul său, voluntarii USR au fost ridicați cu duba și amendați pentru că strângeau semnături pe stradă.
USR a catalogat drept ipocrit gestul primarului din Baia Mare de a semna pentru inițiativa “Fără penali în funcții publice”. Cei de la USR spun că edilul le-a respins în repetate rânduri solicitările de a amplasa corturi în spațiul public pentru strângerea de semnături. Cătălin Cherecheș este acuzat și de faptul că ar fi dat ordin ca voluntarii USR să fie ridicați cu duba și amendați.
“Toată lumea are dreptul să semneze inițiativa #FaraPenali dar nu vom aplauda gestul ipocrit al primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, judecat pentru corupție. Cherecheș a făcut tot ce i-a stat în putință să oprească strângerea de semnături în oraș. A respins autorizația de amplasare a cortului în oraș. Timp de două luni jumătate, primarul Cherecheș a purtat membrii filialei USR Maramureș, prin mijloace abuziv birocratice, după avize care nici măcar nu erau necesare pentru amplasarea cortului, iar când le-am obținut pe toate a zis că a expirat cererea. A dat ordin ca voluntarii #FaraPenali să fie ridicați cu duba și amendați pentru că strângeau semnături în stradă. A trimis jandarmii peste membrii USR Maramureș în timpul conferinței de presă din fața primăriei în care se prezentau abuzurile primarului. România are nevoie de bun simț, profesionalism și cinste, exact lucrurile care îi lipsesc cel mai mult primarului din Baia Mare.” a scris USR pe pagina de Facebook.
Cătălin Cherecheș este cercetat pentru infracțiuni de corupție.