Fifor: Săptămâna viitoare vom aproba HG pentru derularea achiziţiilor sistemului de instalaţii mobile de lansare de rachetă anti-navă

Vocea.biz / 15.08.2018
Fifor: Săptămâna viitoare vom aproba HG pentru derularea achiziţiilor sistemului de instalaţii mobile de lansare de rachetă anti-navă

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat miercuri că este în derulare procesul de selecţie a câştigătorului programului de achiziţie pentru corvetele multifuncţionale, care vor moderniza fregatele Regele Ferdinand şi Regina Maria, iar săptămâna viitoare va fi aprobată o Hotărâre de Guvern (HG) pentru derularea achiziţiilor sistemulu de instalaţii mobile de lansare de rachetă anti-navă, transmite News.ro.

“Anul 2018, anul Centenar, va fi unul de referinţă pentru Marina Militară Română. Suntem în plin proces de selecţie a câştigătorului programului de achiziţie pentru corvetele multifuncţionale, program care ca asigura nu doar o capabilitate de apărare la Marea Neagră, dar, prin offsetul aferent, va asigura modernizarea celor două fregate tip T22 – Regele Ferdinand şi Regina Maria. Totodată, săptămâna viitoare vom aproba în Guvern Hotărârea pentru derularea achiziţiilor sistemului de instalaţii mobile de lansare de rachetă anti-navă, bateriile de coastă, care vor întregi amprenta de securitate a ţării noastre”, a spus Fifor în discursul său cu ocazia Zilei Marinei.

Ministrul a mai precizat că Forţele Navale sunt astăzi “un organism aflat în prim proces de modernizare”, iar militarii sunt antrenaţi după proceduri interoperabile în cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

“Forţele Navale se prezintă astăzi ca un organism aflat în plin proces de modernizare, cu structuri militare dinamice, încadrate cu profesionişti, care au pasiune şi vocaţie pentru profesia lor, care sunt căliţi în misiuni şi exerciţii internaţionale, antrenaţi permanent să acţioneze după proceduri interoperabile în cadrul Alianţei, constituind o categorie de forţe aptă să acţioneze în concordanţă cu noile provocări de securitate din regiunea Mării Negre, în apărarea intereselor de securitate ale României”, a mai spus acesta.

Citește și...