Patronii clubului Colectiv, patroana firmei care a livrat artificiile şi un pirotehnist, trimişi în judecată într-un dosar disjuns privind rănirea a 44 de persoane

Vocea.biz / 14.08.2018
Patronii clubului Colectiv, patroana firmei care a livrat artificiile şi un pirotehnist, trimişi în judecată într-un dosar disjuns privind rănirea a 44 de persoane

Marian Moise, unul dintre cei doi pirotehnişti care au montat artificiile în clubul Colectiv, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în formă agravată, vătămare corporală din culpă, în formă agravată, şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, în timp ce artificierul Viorel Zaharia, patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, dar şi patroana firmei care a livrat artificiile, Daniela Niţă şi artificierul Viorel Zaharia au fost trimişi în judecată pentru vătămare corporală din culpă, având ca urmare rănirea a 44 de persoane, într-un dosar disjuns din Dosarul Colectiv, vizând rănirea a 44 de persoane, a anunţat marţi Parchetul General.

Parchetul instanţei supreme anunţă că în cauza disjunsă din dosarul cunoscut generic sub denumirea ”Dosarul Colectiv”, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a lui Marian Moise, unul dintre cei doi pirotehnişti care au montat artificiile în clubul Colectiv, pentru ucidere din culpă, în formă agravată, având ca urmare decesul a 64 de persoane, vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea corporală a 64 de persoane şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, prev. de art. 350 alin. 1 din Codul penal, relatează News.ro.

De asemenea, au fost trimişi în judecată pentru  vătămare corporală din culpă, în formă agravată, având ca urmare vătămarea corporală a 44 persoane, patronii clubului, George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, patroana firmei care a livrat artificiile, Daniela Niţă, artificierul Viorel Zaharia,  precum şiS.C. COLECTIV CLUB S.R.L. şi S.C. GOLDEN IDEAS FIREWORKS ARTISTS S.R.L, firma care a livrat artiiciile.

Conform procurorilor, în 30 octombrie 2015, în calitate de pirotehnist autorizat, angajat la S.C. Golden Ideas Fireworks Artists S.R.L., Marian Moise a instalat efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta Clubului Colectiv din Bucureşti, unde urma să se desfăşoare un concert al trupei ”Goodbye to Gravity”, fără a respecta măsurile de siguranţă şi prevederile legale în acest sens. Ulterior, în timpul concertului care s-a desfăşurat în aceeaşi zi, a acţionat mecanismul de declanşare al efectelor pirotehnice (foc de artificii), fapt care a condus la izbucnirea unui incendiu ce a avut drept consecinţă decesul a 64 persoane. Totodată, împreună cu inculpatul Viorel Zaharia, acesta a utilizat articole pirotehnice pentru exterior într-un spaţiu necorespunzător şi nu a luat măsuri de protejare a persoanelor, bunurilor materiale şi mediului.

În ceea ce-i priveşte pe George Alin Anastasescu, Paul Cătălin Gancea şi Costin Mincu, procurorii spun că, în calitate de administratori ai clubului SC Colectiv Club SRL, aceştia au permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic în incinta acoperită a clubului, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale, cu scopul de a evita costuri suplimentare, consecinţa fiind producerea incendiului şi vătămarea corporală a 44 persoane.

De asemenea, procurorii spun că că, în calitate de administrator al S.C. Golden Ideas Fireworks Artists S.R.L., Daniela Ioana Niţă a procurat de la o societate din Bulgaria produse pirotehnice denumite „fântână de scenă”, neînsoţite de fişe tehnice, care, în conformitate cu instrucţiunile de utilizare redate în limba bulgară pe eticheta fiecărui produs, dar netraduse, puteau fi utilizate doar în spaţiu deschis şi amplasate în poziţie verticală, pe un suport stabil şi plat. Fără efectuarea vreunui instructaj privind modul de folosire al produselor pirotehnice, Niţă i-a însărcinat pe pirotehniştii Marian Moise şi Viorel Zaharia să monteze şi să acţioneze elementele pirotehnice într-un spaţiu închis, respectiv Clubul Colectiv,  ştiind că la evenimentul organizat va participa un număr mare de persoane,.

Parchetul mai precizează că în acest dosar s-au constituit părţi civile numeroase persoane fizice, dar şi unităţi spitaliceşti şi alte instituţii publice.

Dosarul a fost trimis spre soluţionare Judecătoriei Sector 4.

Citește și...