Mandatul de interimar al şefului Jandarmeriei, Sebastian Cucoş, expiră marţi, ministrul de Interne Carmen Dan anunţând că a trimis la Cotroceni documentele prin care cere prelungirea mandatului lui Cucoş, însă nu a primit încă aprobare din partea preşedintelui Iohannis. Sebastian Cucoş se află la al doilea mandat interimar, astfel că, potrivit legii, pentru a ocupa din nou funcţia de şef al Jandarmeriei, el trebuie să dea concurs.
Sebastian Cucos a fost împuternicit la conducerea Jandarmeriei Române în 16 august anul trecut, după ce Marin Andreiana s-a pensionat. În luna februarie, ministrul de Interne Carmen Dan l-a propus pentru un nou mandat de interimar, astfel că Sebastian Cucoş se află la conducerea Jandarmeriei de un an. Potrivit legii, împuternicirea în funcţie se poate face doar de două ori, astfel că pentru a rămâne la conducerea instituţiei, Sebastian Cucoş trebuie să dea concurs, titrează News.ro.
Mandatul de interimar al lui Cucoş expiră marţi.
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat marţi că a trimis la Cotroceni toate documentele prin care solicită prelungirea mandatului lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei Române, însă nu a primit încă un răspuns.
„Suntem încă în procedura de avizare. Sebastian Cucoş e inspector general al Jandarmeriei, teoretic şi astăzi poate să primească avizul de la Cotroceni de la Consiliul Suprem de Apărare al Ţării (CSAT). Noi am făcut demersurile şi am depus toate documentele astfel încât să nu ajungem în situaţia aceasta. (…) Nu ştiu, că s-a opus, că nu s-a opus (preşedintele Klaus Iohannis, n.r.). Ştiu doar că suntem încă în procedură. Nu am discutat cu domnul preşedinte despre acest subiect”, a declarat Carmen Dan la intrarea în sediul MAI.
Sebastian Cucoş a fost comandantul Jandarmeriei Române timp de un an. El a fost împuternicit de ministrul de Interne să îndeplinească atribuţiile acestei funcţii pentru o perioadă de şase luni în august anul trecut, după pensionarea generalului de brigadă Marin Andreiana, iar după expirarea acestui mandat i-a fost acordat un al doilea mandat interimar, care expiră marţi, astfel că Jandarmeria Română ar rămâne, practic, fără şef începând de miercuri.
Cucoş are patru misiuni internaţionale la activ şi este absolvent al Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2000. Lucrează de aproape 20 de ani în Jandarmeria Română, unde a ocupat mai multe funcţii de conducere. A fost prezent şi în teatrele de operaţii din Kosovo, în 2007 – 2008, iar în perioada aprilie-noiembrie 2011 a fost comandant al Contingentului Naţional Român de Jandarmi din Afganistan.