Senatorul USR Vlad Alexandrescu povesteşte că şi-a văzut fiica transportată pe targă, în stare de inconștiență către un echipaj SMURD.
“Fetele mele erau cu mine la protest. Una dintre ele a înaintat puțin, cu o prietenă a ei, în dreptul primelor mese de la girafă. Acolo a inhalat gazele împrăștiate de forțele de ordine. Și-a pierdut cunoștința.
Noi o pierdusem din vedere și am început să o căutăm. Credeam doar că întârzie un pic mai în față…
Deodată, am văzut paramedicii care transportau pe targă o adolescentă de 16 ani. Unul dintre voluntarii care transportau targa mi-a strigat: Domnule Alexandrescu, este fata dumneavoastră!
M-am alăturat lor în goană și am urcat în camion. A urmat resuscitarea, cu oxigen și monitorizare a inimii. Mulțumesc echipei de intervenție!
Cum e ca un guvern să-și gazeze proprii cetățeni? Și pe copii! Să le facă rău ca să-și asigure liniștea?
Au aruncat cu gaze lacrimogene in mijlocul mulțimii. N-a contat că erau copii, bătrâni, oameni bolnavi. Mii de persoane pașnice au fost lovite de nori de gaze, sufocându-se și lăcrimând șiroaie.
Este de departe cea mai brutală intervenție a Jandarmeriei. Și pentru ce? Pentru că strigă oamenii împotriva Guvernului? Iar nouă ne trebuie să ne ia ambulanța copiii pentru că au îndrăznit să se afle acolo?”, a scris Alexandrescu pe Facebook.
Senatorul USR a notat că prioritatea sa este ca fiica lui să fie bine, însă că “de mâine, însă, nu vom lăsa lucrurile așa”.