ONU acţionează în vederea unei deblocări a ajutorului umanitar către Coreea de Nord

Vocea.biz / 03.08.2018
ONU acţionează în vederea unei deblocări a ajutorului umanitar către Coreea de Nord

Consiliul de Securitate al ONU pare dispus să susţină o propunere americană vizând să uşureze trimiterea de ajutoare umanitare către Coreea de Nord, complicată de sancţiuni dure impuse Phenianului, potrivit unor documente obţinute de AFP.

În Coreea de Nord, zece milioane de persoane – reprezentând aproape jumătate din populaţie – sunt subnutrite, potrivit unor reprezentanţi ONU, care evocă o scădere a producţiei hranei anul trecut, titrează News.ro.

Rezoluţiile ONU precizează că sancţiunile nu trebuie să afecteze ajutoarele umanitare, însă organizaţii estimează că un comerţ strict şi măsurile bancare creează obstacole birocratice şi încetinesc circulaţia unor aprovizionări vitale.

O propunere americană, redactată luna trecută, ar permite să se furnizeze instrucţiuni clare organizaţiilor umanitare şi guvernelor în vederea solicitării unor scutiri de la sancţiuni ONU impuse Coreei de Nord, potrivit textului consultat de AFP.

După săptămâni de negocieri, Comitetul ONU al Sancţiunilor urmează să aprobe definitiv noile directive luni.

Odată aprobată, o notă va fi trimisă de Comitet celor 193 de state membre ONU, în vederea ”furnizării unei explicaţii clare a mecanismului său de scutire umanitară globală”, care va îmbunătăţi ”livrarea de asistenţă umanitară RPDC, acronimul Coreei de Nord, potrivit acestor documente.

Această iniţiativă are loc în contextul în care Washingtonul îndeamnă la menţinerea unei presiuni maxime asupra Coreei de Nord, cu scopul de a-l constrânge pe Kim Jong Un să-şi respecte angajamentul de ”denucelarizare” a Coreei de Nord.

Rusia şi China au îndemnat Consiliul să relaxeze sancţiunile. Ambasadoarea americană Nikki Haley consideră că ONU nu trebuie să facă ”vreun pas”, înainte ca Phenianul să acţioneze în vederea desfiinţării programelor sale nuclear şi balistic.

Un oficial american a anunţat că directivele urmează să permită ca ”numai activităţile umanitare esenţiale, vitale să continue” şi că directivele cu privire la scutirea de la sancţiuni vor fi examinate minuţios.

”Statele Unite au fost foarte clare, noi vom continua să impunem sancţiunile actuale până când vom atinge denuclearizarea completă şi verificată a Coreei de Nord”, a subliniat acest oficial.

Acelaşi lucru a spus şi un oficial olandez, care s-a exprimat în calitate de preşedinte al Comitetului Sancţiunilor. ”Vrem să spunem clar că asta este pentru a facilita procesul, nu pentru a relaxa sancţiunile”.

”CONSECINŢE NEAŞTEPTATE”

În 2017, Consiliul de Securitate, la iniţiativa Statelor Unite, a aprobat o triplă serie de sancţiuni economice vizând Coreea de Nord, interzicând statelor membre ONU să cumpere de la Phenian cărbune, fier, textile şi produse din peşte.

Exporturile de petrol şi produse petroliere rafinate către Coreea de Nord au fost, de asemenea, limitate dur.

Sancţiunile vizează să detrmine Coreea de Nord să-şi suspende, eventual să-şi oprească definitiv, programele de înarmare nucleară şi  convenţională, considerate o ameninţare la adresa planetei.

”Sancţiunile economice nu sunt menite să aibă un impact asupra acţiunii umanitare neutre. Însă ele au un impact. Ele au consecinţe neaşteptate”, a declarat Simon Schorno, care conduce operaţiunile de ajutorare ale Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) în Asia.

Schorno are însă speranţe. ”Noi nu am văzut încă directivele, însă ni s-a promis că ele vor accelera procedurile, scutirile şi vor facilita per ansamblu funcţionarea procesului”.

Citește și...