Fostul preşedinte Traian Băsescu spune, despre declaraţia ministrului Apărării Mihai Fifor prvind “rachetele balistice” de la Deveselu, că este “cea mai ticaloasă şi greşită declaraţie post decembristă”.
“N-am crezut că cineva poate face declaraţii mai dăunătoare ţării decât Petre Daea”, spune Traian Băsescu.
Despre declaraţia lui Fifor privind rachetele, fostul preşedinte consideră că aceasta “confirmă afirmaţiile făcute frecvent de Vladimir Putin, Serghei Lavrov, Serghei Şoidu şi mulţi alţi deminitari ruşi care încearcă să decredibilizeze realitatea că la Deveselu este instalat un sistem de apărare antirachetă defensiv şi nu un sistem ofensiv”.
“Mai mult decât atât, prin afirmaţia făcută, Mihai Fifor confirmă încălcarea gravă a acordurilor dintre SUA-Federaţia Rusă şi NATO -Federaţia Rusă, cu privire la reducerea armamentelor, acorduri aflate în vigoare.
Cu certitudine afirmaţia lui Mihai Fifor este o prostie, rachetele de la Deveselu sunt rachete interceptoare defensive, fără potenţial explozibil şi care sunt menite să distrugă cinetic eventuale rachete balistice cu raza lungă şi medie de acţiune, lansate de Iran sau Coreea de Nord având ca ţintă teritorii ale statelor membre NATO .
Prin afirmaţia sa, Mihai Fifor a alimentat propaganda rusă care încearcă să găsească justificări pentru încălcarea acordurilor cu SUA şi NATO în vederea amplasării de armament în Crimea .
Mai mult, afirmaţia lui Fifor are darul de a decredibiliza România şi SUA în faţa propriilor aliaţi, care ar putea crede că i-am dezinformat asupra instalaţiilor de la Deveselu.
Mihai Fifor a devenit cel mai puternic aliat al Federaţiei Ruse în decredibilizarea deciziilor strategice ale României, SUA si NATO”, a scris Traian Băsescu pe reţeaua de socializare Facebook.
“Evident că niciodată preşedintele Putin nu o să fie extrem de încântat de faptul că în România se dezvoltă capabilităţi militare foarte serioase. Cum ar putea să fie vreodată preşedintele Putin încântat de faptul că în România avem baza militară de la Deveselu, cu rachetele balistice, cum ar putea vreodată preşedintele Putin să fie încântat că avem baza de la Mihail Kogălniceanu populată cu militari americani şi noi insistăm în continuare faţă de SUA în parteneriatul strategic să asigurăm permaneţa militarilor americani pe teritoriul românesc? Cum ar putea vreodată Federaţia Rusă să fie încântată că România îşi dezvoltă capabilităţile navale?”, a spus marți, la Antena 3, ministrul apărării.
Ulterior, Fifor a precizat la Digi24 că a fost vorba de o eroare de interpretare și nu ar fi afirmat că la baza de la Deveselu se află rachete balistice.
“„Niciodată nu cred că cineva ar putea afirma că la Deveselu avem rachete balistice. Aseară am spus că avem baza de la Deveselu, care se ocupă de rachetele balistice, în niciun caz că la Deveselu avem asemenea rachete”, a precizat Fifor.