STUDIU: Doar 28% dintre clienţii hotelurilor de 4 şi 5 stele din România susţin că au fost ajutaţi să-şi care bagajele

Vocea.biz / 29.07.2018
STUDIU: Doar 28% dintre clienţii hotelurilor de 4 şi 5 stele din România susţin că au fost ajutaţi să-şi care bagajele

Circa 28% dintre clienţii hotelurilor de 4 şi 5 stele din România au susţinut că au fost ajutaţi să-şi care bagajele şi doar 22% spun că au fost conduşi către lift sau în camere, arată un studiu efectuat de compania de cercetare de piaţă 4Service Group România, transmite News.ro.

Studiul a fost efectuat în perioada aprilie-mai 2018, în cadrul a 42 de hoteluri de 4 şi 5 stele din principalele oraşe din ţară, prin metoda ”mystery shopping”.

”Deşi personalul a fost amabil, cu zâmbetul pe buze şi politicos, doar 28% dintre respondenţi spun că au fost ajutaţi cu bagajele. Şi mai puţini au fost conduşi către lift sau în camere, mai exact doar 22%”, se arată în studiu.

Totodată, camerele hotelurilor au lăsat cea mai bun impresie respondenţilor, într-un procent de 94%. Studiul a analizat gradul de curăţenie a camerelor, funcţionalitatea aparatelor, ambianţa, modul în care se prezentau toaletele şi accesoriile esenţiale unui sejur.

”Hotelierii au primit note foarte bune şi în privinţa informaţiilor pe care le-au solicitat turiştii, obţinând un grad de mulţumire de 91%. Cei ce au dat informaţiile sunt, spre deosebire de anul trecut, mai amabili şi mai bine pregătiţi”, se arată în comunicat.

Note puţin mai mici s-au înregistrat în privinţa meselor, mai exact cina şi micul dejun. Chiar şi aşa, hotelurile au primit procentaje de aproape 80% în privinţa gradului de mulţumire.

”Micile nemulţumiri s-au axat nu pe meniul prezentat sau calitatea mâncării ci pe gradul de pregătire sau amabilitate a pesonalului. În schimb, la capitolul curăţenie, majoritatea hotelurilor au primit note aproape de maxim”, se arată în comunicat.

Experienţele plăcute s-au înregistrat nu doar în timpul şederii, ci şi la final, în cadrul procedurilor de check-out, cu un punctaj de 81%. Din nou, lipsa ajutorului cu bagajele au tras media hotelurilor în jos, potrivit studiului.

”În schimb, hotelurile au punctat bine la capitolul feedback, implementând mai multe modalităţi prin care turiştii pot lăsa sugestii sau pot intra în contact cu personalul responsabil. Unul dintre noile instrumente, Sarafan, a fost recent introdus pe piaţa românească, şi facilitează contactul direct dintre clienţi şi managementul companiilor, prin simpla scanare a unui cod QR”, se arată în comunicat.

Tags:
Citește și...