O majoritate a britanicilor se pronunţă în favoarea organizării unui referendum pe tema condiţiilor Brexitului – după ce se va încheia un acord de despărţire între Regatul Unit şi Uniunea Eurpeană (UE) – relevă un sondaj realizat de YouGov pentru ziarul The Times.
O proporţie de 42% dintre persoanele intervievate, întrebate ce părere au despre eventualitatea unei noi consultări prin referendum pe tema unui viitor eventual acord între britanici şi europeni, s-au declarat favorabile, în timp ce 40% nu consideră această procedură necesară, titrează News.ro.
Restul – din cele 1.653 de persoane consultate miercuri şi joi în întregul regat – nu are o opinie pe această temă, potrivit The Times.
Astfel, 58% dintre alegătorii laburişti, 67% dintre cei liberal-democraţi şi 21% dintre cei conservatori doresc să se organizeze un al doilea referendum pe tema condiţiilor divorţului.
La referendumul din 23 iunie 2016, 17,4 milioane de britanici, adică 51,9% dintre participanţi, s-au pronunţat în favoarea unei ieşiri a regatului din Uniune, iar 48,1% au votat în favoarea unei rămâneri.
La doi ani de la acest vot, sondajul YouGov arată că poziţia celei mai mari părţi a alegătorilor s-a schimbat în legătură cu acest subiect.
În cazul în care ar avea loc un nou referendum pe tema apartenenţei Marii Britanii la blocul comunitar, 45% ar vota să rămână, 42% ar vota Brexitul, 4% nu ar vota, iar 9% ar fi indecişi.