Administrația Sarmizegetusa Regia anunță că obiectivul turistic din Munții Orăștiei a fost închis temporar după ce alunecările de teren cauzate de ploile abundente au afectat drumul de acces. A fost necesară evacuarea turiștilor după ce o alunecare de teren a afectat terasa a X-a din Zona Sacră, pe o lungime de peste 30 de metri.
Administrația Sarmizegetusa Regia a anunțat închiderea temporară a obiectivului turistic din Munții Orăștiei din cauza alunecărilor de teren. Ploile torențiale din ultima perioadă au dus la alunecări de teren și viituri care au afectat sit-ul și drumul de acces. Turiștii care se aflau la Regia în timpul alunecării de teren au fost evacuați în siguranță, anunță administrația obiectului istoric, care precizează că decizia de a închide temporar zona pentru vizitatori a fost luată pentru a proteja turiștii.
“În urma ploilor abundente din ultimele zile, pe calea de acces spre Sarmizegetusa Regia, în zona pietonală, s-au produs mai multe alunecări de teren. Cele mai violente au avut loc în data de 26 iulie, când zeci de metri cubi de pământ, piatră și lemn, antrenați de o viitură, au distrus parapetul de protecție a drumului și au destabilizat terasamentul zonei pietonale. De asemenea, în Zona Sacră, o altă alunecare de teren a afectat terasa a X-a pe o lungime de peste 30 de metri. Turiștii aflați la acea oră în sit au fost evacuați în siguranță. Constatându-se, de către specialiști, că versantul este îmbibat de apă și că, în această situație, el prezintă un pericol permanent de alunecare, pentru protejarea integrității vizitatorilor, s-a decis ca, până la stabilizarea solului și diminuarea pericolului unor noi alunecări de teren, situl Sarmizegetusa Regia să fie închis pentru vizitare. Ne cerem scuze tuturor celor care și-au programat în această perioadă vizitarea Sarmizegetusei Regia și îi asigurăm că vom face tot ce ne stă în putință pentru a scurta cât mai mult perioada de închidere a sitului,” se arată pe pagina de Facebook a Administrației Sarmizegetusa Regia.