Gigi Becali a anunţat că echipa antrenată de Nicolae Dică nu va mai evolua în sistemul 4-3-3 şi va reveni la 4-2-3-1. “Ne întoarcem la oile noastre”, a spus Becali potrivit News.ro.
“Păi, normal (n.r. – că se va schimba sistemul), cum adică? Dacă nu putem să jucăm aşa. În meciurile pe care le-am văzut era mingea numai la noi şi eu vreau să fie mingea numai la noi şi m-a încântat sistemul. Mi-a spus MM: . Nu înţeleg. Înseamnă că e diferenţă de mentalitate la fotbalişti. Altfel au ei bărbăţie în timpul jocurilor şi altfel sunt în meciuri amicale. De aia e foatbalul de multe miliarde, pentru că e foarte, foarte complex. Depinde de caracterul omului, de aia fotbaliştii costă sute de milioane, că au multe, multe calităţi. Dacă nu putem să jucăm… Şi nu putem să jucăm. Sistemul 4-3-3 necesită şi calitate şi inteligenţă. Nu le avem pe amândouă. Atunci schimbăm sistemul. E posibil să fie şi că l-am dat pe Budescu. O să vedem asta în următoarele meciuri. E posibil că noi am stat numai în Budescu. Numai Budescu a plecat, pe Alibec nu-l punem la socoteală, că a dat un singur gol, a fost mai mult accidentat. Am vorbit cu băieţii, pe sărite, i-am sunat. , a zis Tănase. Bine, mă Tănase, să joace cine are prospeţime. Când o să ai prospeţime, atunci o să zici. O să-i întrebăm înainte de meci: Tănase are într-un fel şi dreptatea lui, că nu au ajuns mingile la el. Adevărul că aşa e. Trebuie să vedem de ce nu au ajuns mingile la el. Adevărat e că şi când au ajuns mingile la el, le-a dat la adversar. Nu au ajuns, am jucat sistemul pe care l-am jucat şi nu au ajuns. Acum o să jucăm sistemul pe care îl ştim noi, ne vedem de treaba noastră, ne întoarcem la oile noastre şi cu asta, basta!”, a declarat Becali, la Pro X.
El a precizat că Dică rămâne antrenorul FCSB, cel puţin până la finalul sezonului regulat: “Cum poţi să schimbi un om? De abia l-am pus pe Dică, că el nu a avut contract, i-am făcut contract. Domne, că Zenga… Numai un ciminal poate face aşa ceva, să schimbi un om după un meci. Suntem oameni în primul rând, după aia avem fotbal, suntem patroni. Eu zic că sunt om şi eu ştiu sigur că sunt om. Dacă eu sunt om, numai animalele fac aşa ceva, hai să dăm repede afară, după trei etape, cinci etape. Animalele nu au raţiune şi nu au milă. După sezonul regular, vorbiţi despre Dică, daţi-vă părerea despre el.”
Formaţia FCSB a debutat cu o înfrângere în noul sezonul al Ligii I, după ce a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0 (1-0), de echipa Astra Giurgiu.
Citește și...