Preşedintele rus Vladimir Putin nu este nici prieten, nici inamic, a declarat joi, într-o conferinţă de presă după un summit NATO, la Bruxelles, Donald Trump, precizând că el îl numeşte pe Putin un ”concurent”, apreciind că acesta reprezintă interesele poporului rus, la fel cum el însuşi le prezintă pe cele ale poporului american, relatează The Associated Press conform News.ro.
În această conferinţă de presă – neprogramată -, Trump a declarat că întâlnirea sa cu Putin va fi ”doar o reuniune liberă”, apreciind că în cursul ei s-ar putea înregistra progrese semnificative în privinţa relaţiei bilaterale.
Liderii american şi rus se întâlnesc luni, la Helsinki.
Întâlnirea cu Putin provoacă scepticism în rândul statelor membre NATO, îngrijorate că Trump nu va fi suficient de dur cu omologul său rus.
Donald Trump a mai anunţat joi că va discuta cu Vladimir despre amestecul rus în alegeri în Occident şi despre controlul armamentului.
El s-a declarat ”nemulţumit cu privire la Crimeea”, anexată de Rusia în 2014, şi l-a acuzat pe predecesorul său democrat Barack Obama de faptul că a permis acest lucru.
Membri ai alianţei ”de fapt mi-au mulţumit” pentru această întâlnire cu Putin, a spus locatarul Casei Albe, fără să facă alte precizări.
El a fost criticat din cauză că vrea să se întâlnească tête-à-tête cu Putin, mai ales din cauza amestecului rus în alegerile prezidenţiale americane din 2016.
Însă el a prezentat această întâlnire ca pe o ”reuniune liberă”. ”Vom vedea unde duce ea”, a spus el. ”Cred că să te întâlneşti cu oameni este grozav”, a apreciat locatarul Casei Albe.
El a subliniat, în urma unei reuniuni de urgenţă a statelor membre NATO, că Alianţa militară este ”foarte unificată, foarte puternică, fără probleme”.
Trump a precizat că a îndemnat, cu succes, membrii NATO să-şi crească bugetele Apărării într-un ritm mai rapid decât cel prevăzut.
NATO este ”mai coordonată” şi există un ”spirit NATo mai bun”, a subliniat şeful statului american, în pofida unor dezvăluiri potrivit cărora a ameninţat cu o retragere a Statelor Unite din Alianţa Nord-Atlantică într-o ceartă cu privire la creşterea nivelului cheltuielilor militare.