Premierul britanic Theresa May, care se confruntă în continuare cu ameninţarea unei eventuale revolte în Partidul său Conservator, publică joi detalii ale propunerii sale cu privire la relaţia comercială post-Brexit cu Uniunea Europeană, aşteptată de mult timp la Bruxeles, relatează AFP conform News.ro.
Executivul britanic vrea să păstreze fluiditatea schimburilor comerciale prin implementarea unui ”set de reguli comune”, să permită sectorului serviciilor să se abată de la normele europene şi să pună capăt liberei circulaţii a persoanelor.
Londra apără totodată un parteneriat apropiat cu UE în probleme de securitate.
”Aceasta este o viziune care respectă rezultatul referendumului (din iunie 2016) şi oferă un Brexit fondat pe principii şi aspecte operaţionale”, urmează să anunţe noul ministru al Brexitului Dominic Raab la prezentarea Cărţii Albe în Parlament, potrivit unor fragmente din discursul său, transmis în avans.
Este o viziune forjată la contactul cu realităţile economice pe care ţara le trăieşte de doi ani, şi anume o încetinire a investiţiilor şi a creşterii economice şi ameninţări cu delocalizarea ale mai multor mari grupuri europene.
Însă acest proiect, aprobat iniţial de întregul Guvern, a provocat o criză majoră la începutul săptămânii, prin demisiile ministrului Brexitului David Davis şi Afacerilor Externe Boris Johnson, care continuă să pledeze în favoarea unei rupturi clare de UE.
”SPIRIT DE PRIETENIE”
Plecarea lor a aprins critici ale unor deputaţi eurosceptici conservatori, care au acuzat-o pe May că trădează spiritul Brexitului, prin faptul că vrea să rămână strâns agăţată de UE, şi ameninţă autoritatea conducătoarei.
Însă Theresa May a respins ipoteza unei demisii.
Ea i-a înfruntat luni pe toţi deputaţii partidului său şi şi-a apărat propunerea, subliniind că planul său va permite obţinerea celui mai bun acord pentru ţară.
Mai mulţi deputaţi conservatori prevăd însă să-i contracareze proiectul prin introducerea unor amendamente la un proiect de lege privind comerţul, care va fi dezbătut săptămâna viitoare în Camera Comunelor.
Aceste amendamente vizează doar ”să ajute Guvernul să-şi respecte promisiunile anterioare”, a declarat pentru AFP deputatul Jacob Rees Mogg, un susţinător aprig al unui Brexit fără concesii.
Felul cum va primi Bruxellesul acestei propuneri rămâne alt semn de întrebare.
Liderii europeni au avertizat în mai multe rânduri Guvernul britanic cu privire la imposibilitatea unei limitări a liberului schimb al mărfurilor, fără să le includă pe cele a persoanelor şi serviciilor.
May a încercat să tatoneze terenul, între alţii, cu preşedintele Consiliului European Donald Tusk şi cancelarul german Angela Merkel, cu care s-a întâlnit în ultimele zile şi care aşteaptă de-acum să afle detaliile.
”Este un lucru bun să ai propuneri pe masă”, a declarat Merkel, venită la Londra marţi, să participe la un summit al Balcanilor.
”Noi abia aşteptăm să discutăm despre asta (…) într-un spirit de prietenie şi (cu) dorinţa de a avea bune relaţii pe viitor”, a adăugat ea.
Londra va avea puţin timp la dispoziţie să-şi apere planul, în contextul în care negociatorii este necesar să ajungă la un acord până în octombrie, pentru a le permite parlamentelor europene şi britanic să-l ratifice înainte de concretizarea Brexitului, prevăzut pe 29 martie 2019.
În cazul unui eşec al negocierilor, o ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană fără un acord ar expune cele două părţi unor perturbări majore, mai ales în ceea ce priveşte schimburile comerciale.