Cel puţin zece persoane – inclusiv opt civili -au fost ucise marţi într-un atentat sinucigaş vizând un vehicul al forţelor de securitate afgane, la Jalalabad (est), a declarat un purtător de cuvânt provincial pentru AFP.
Atacatorul sinucigaş a venit pe jos şi s-a detonat în apropierea unei staţii de alimentare cu carburant, care a luat foc şi a ars timp de mai multe ore, a precizat Attaullah Khogyani, titrează News.ro.
Între victime se află opt civili ucişi şi alţi doi răniţi. Doi membri ai forţelor de securitate au fost de asemenea ucişi, iar alţi doi au fost răniţi.
Unii dintre răniţi, trimişi la spital, prezentau arsuri grave, a precizat doctorul Najibullah Kmawal, directorul serviciilor de sănătate din Jalalabad, care a confirmat bilanţul.
”Am văzut o enormă minge de foc care i-a aruncat pe oameni. Unii ardeau. Incendiul a durat ore, înainte să fie controlat”, a precizat un martor ocular, Esmatullah.