Un accident grav de circulație a avut loc în județul Iași. În urma unei depășiri neregulamentare, trei persoane și-au pierdut viața.
Un grav accident de circulație a avut loc în județul Iași, pe DN 28 (E 58), la kilometrul 55, între localităţile Podu Iloaiei şi Leţcani. Potrivit Centrului Infotrafic, în incidentul rutier au fost implicate patru mașini, care au intrat în coliziune ca urmare a unei depăşiri neregulamentare.
În urma accidentului, trei persoane au rămas încarcerate și au decedat, susțin cei de la Digi24.
A fost solicitată și prezența unui elicopter SMURD dar acesta nu a mai ajuns la locul accidentului având în vedere că victimele au decedat.