Traian Băsescu: Președintele a ales corect

Vocea.biz / 09.07.2018
Traian Băsescu: Președintele a ales corect

Fostul șef al statului, Traian Băsescu, într-o postare pe Facebook, spune că decizia luată de Iohannis a fost una corectă. Băsescu se întreabă, în schimb, dacă cei care i-au cerut președintelui să respecte decizia CCR vor avea curajul să reducă numărul parlamentarilor, așa cum s-a cerut la referendum.

Fostul șef al statului, într-o postare pe Facebook, îi dă dreptate lui Iohannis în privința revocării Laurei Codruța Kovesi. În schimb, el este sceptic că parlamentarii vor respecta decizia CCR care a validat referendumul pentru reducerea numărului de parlamentari.

“Preşedintele Iohannis a ales corect, punând în aplicare decizia CCR şi a revocat-o pe Laura Codruţa Koveşi. Este acum de văzut dacă cei care îi cereau imperativ Preşedintelui Iohannis să respecte decizia CCR, sunt la rânu-le dispuşi să pună în aplicare decizia CCR prin care a fost validat referendumul care reduce la 300 numărul parlamentarilor. Hai băieţi, puţin curaj. 300 PS – România nu are în momentul de faţă mai mult de 300 de politicieni care să poată exercita cu competenţă funcţia de parlamentar,” a scris Băsescu.

Traian Băsescu nu este singurul politician care a vorbit despre parlamentarii care l-au criticat pe Iohannis pentru nerespectarea decizie CCR. Raluca Turcan, într-o intervenție după anunțul revocării șefei DNA, a precizat și ea că paralmentarii sunt restanți în a respecta deciziile ÎCCJ. Vicepreședintele liberal se referea la parlamentarii puterii care au interdicție de a deține funcții alese și cu toate astea încă mai sunt în Parlament.

Citește și...