Fostul premier pakistanez Nawaz Sharif a fost condamnat vineri, în absenţă, la zece ani de închisoare, de către un tribunal anticorupţie, o sentinţă denunţată drept ”politică” de către clanul său şi care îi fragilizează partidul înaintea alegerilor legislative de la 25 iulie, relatează AFP.
Sharif, absent la şedinţă, care a avut loc într-un tribunal din Islamabad, ”a fost condamnat la zece ani de închisoare şi la o amendă de opt milioane de lire” (zece milioane de dolari) într-un caz privind cumpărarea mai multor apartamente de lux la Londra, a declarat pentru AFP avocatul său Mohammad Aurangzeb.
El se află în prezent la Londra, alături de soţia sa, bolnavă de cancer, titrează News.ro.
Potrivit procurorului Sardar Muzaffar Abbas, tribunalul a dispus de asemenea Guvernului federal să confişte apartamentele respective.
Cazul a fost declanşat de publicarea Panama Papers – documente care provin de la un cabinet de avocatură panamez şi care relevă ”ingineriile” financiare ale clienţilor săi, între care şi familia Sharif.
Trei dintre cei patru copii ai lui Sharif au fost de asemenea inculpaţi, inclusiv fiica şi presupusa sa moştenitoare politică Maryam Sharif.
Maryam Sharif, care se află împreună cu tatăl său la Londra, a fost condamnată vineri la şapte ani de închisoare.
CONSPIRAŢIE
Sentinţa aplică o lovitură gravă partidului PML-N, fondat în 1993 de Nawaz Sharif, una dintre principalele fromaţiuni în alegerile legisative prevăzute pe 25 iulie.
Formaţiunea este condusă în prezent de fratele lui Nawaz, Shahbaz Sharif, considerat mai strălucitor, dar mai lipsit de charismă decât fratele său mai mare, în urma unei serii de hotărâri judiciare contra lui Nawaz Sharif.
În iulie 2017, Curtea Supremă pakistaneză i-a pus capăt, înainte de termen, celui de-al treilea mandat la şefia Guvernului, în urma unor dezvăluiri cu privire la bunuri imobiliare de lux deţinute de familia sa prin holdinguri off-shore.
Justiţia pakistaneză i-a interzis, ulterior să îşi mai conducă partidul, iar apoi să mai participe la vreun scrutin – pe viaţă.
Clanul său neagă orice încălcare şi sugerează că Nawaz Sharif este victima unei conspiraţii urzite de puternica armată pakistaneză.
Shahbaz Sharif a anunţat, imediat, vineri, că ”respinge” verdictul, în fieful său, Lahore, într-o conferinţă de presă transmisă în direct.
”Voi ieşi în stradă şi le voi vorbi oamenilor despre această decizie nedreaptă şi ne vom apăra cauza la tribunalul poporului pe 25 iulie”, a continuat el.
”Ne vom purta campania electoală şi vom protesta în mod paşnic faţă de această decizie”, a adăugat el.
Mici grupuri de susţinători ai lui Sharif s-au adunat la Islamabad şi în alte oraşe din Pakistan în semn de protest, arzând pneuri şi strigând sloganuri, a constatat AFP.
”Era un caz politic şi ar fi trebuit să fie decis politic. Însă s-a decis să se regleze judiciar un caz politic”, a declarat Bilal Butt, preşedintele PML-N, în oraşul Multan (centru).
Principalul rival al PML-N în viitorul scrutin este PTI, condus de fostl campion de cricket Imran Khan.
Acesta din urmă, care a transformat lupta împotriva corupţiei în calul său de bătaie, a salutat sentinţa.
”Astăzi (vineri) se ivesc zorii unui nou Pakistan, în prezent hoţii nu se vor mai duce în adunări, ci la închisoare”, a spus el.
”SĂ-ŞI SALVEZE PARTIDUL”
Era necunoscut imediat dacă Nawaz Sharif intenţioează să revină în Pakistan după verdict care, potrivit analistului politic Rasool Bukhsh Rais, îl plasează într-o ”poziţie dificilă”.
”Dacă Sharif nu se întoarce, partidul său este terminat”, apreciază el. ”Dacă se întoarce, va trebui să se bată în tribunale şi va suferi mult. Dar cel puţin îşi va salva partidul”, consideră el.
”Această hotărâre va face rău PML-N”, a apreciat, de asemenea, analistul pakistanez Rifaat Hussain, care consideră puţin probabil că tatăl şi fiica se vor întoarce în Pakistan.
“Nawaz şi Maryam vor rămâne la Londra, dat fiind că au deja scuza stării sănătăţii (soţiei şi mamei) Kulsoom şi îşi vor lansa retorica de acolo”, crede el.
Înaintea acestei hotărâri, numeroşi observatori şi-au exprimat îngrijorarea faţă de întorsătura pe care a luat-o, de mai multe luni, campania electorală în Pakistan.
Numeroşi activişti şi jurnalişti s-au declarat recent victime ale unei campanii vizând să le schimbe acoperirea acestui scrutin.
Aceste presiuni au fost asimilate de către unii unui ”puci tăcut”.
Armata dezminte orice implicare.