Presa de stat din Coreea de Nord a denunţat vineri SUA pentru că au făcut referire la situaţia drepturilor omului înaintea unor discuţii cruciale dintre cele două ţări, scrie The Associated Press.
Comentariile publicate pe site-ul deţinut de guvernul nord-coreean, Uriminzokkiri, vin cu câteva ore înainte ca Secretarul de Stat american, Mike Pompeo, să călătorească la Phenian pentru discuţii care au ca scop stabilirea detaliilor privind dezarmarea nucleară a Nordului, titrează News.ro.
Site-ul susţine că Washingtonul ar trebui să înceteze provocările la adresa Nordului în perioada în care se fac eforturi diplomatice pentru a îmbunătăţi relaţiile dintre cele două ţări.
Uriminzokkiri a făcut referire la o rezoluţie a Camerei Reprezentanţilor din SUA care cerea ca „îmbunătăţiri complete, verificabile şi ireversibile în privinţa drepturilor omului” să facă parte din strategiile SUA privind dezarmarea nucleară a Nordului.
De asemenea, a fost criticat Raportul Departamentului de Stat privind traficul de fiinţe umane pe 2018, care numeşte Coreea de Nord alături de alte trei ţări ca având cele mai joase standarde privind traficul de persoane.
„Atunci când ceri discuţii serioase pentru a stabili noi relaţii şi o pace permanentă în peninsula coreeană dar în acelaşi timp negi demnitatea şi legitimitatea omologului tău, este ca şi cum ai încerca să mergi înainte cu picioarele legate”, notează site-ul.
Coreea de Nord a fost acuzată de comunitatea internaţională de crime împotriva umanităţii, guvernul folosind o supraveghere extremă, intimidarea şi pedepse dure pentru a preveni nesupunerea civică.