Poliția Română, într-o postare pe Facebook, a reacționat la mitul “ambulanțelor negre care fură copii”. Reacția a venit după ce o scriitoare a fost bătută de mai mulți bărbați pentru că se afla la volanul unei ambulanțe casate prin care încerca să aducă cărți de literatură copiilor.
Poliția Română, într-o postare pe Facebook, îi avertizează pe cetățeni să nu mai răspândească pe internet informații false cu privire la “ambulanțele care fură copii”. Isteria creată de așa-numitele “ambulanțe negre” a mai făcut o victimă. Este vorba despre o scriitoare care derulează un proiect de culturalizare a celor mici.
Oamenii legii îi sfătuiesc pe cetățeni să apeleze la numărul unic de urgență în cazul în care observă comportamente suspecte, să ofere informații în timp real dispeceratului. Poliția Română face apel la rațiune și îi roagă pe cetățeni să nu reacționeze sub imperiul emoțiilor.
“Nu e neagră, e albă și nu fură copii, aduce cultura în comunitate…este o simplă ambulanță casată, folosită într-un proiect cultural. MIT: O ambulanță neagră se plimbă prin oraș și răpește copii pentru a le lua organele. ADEVĂR: În România nu au fost înregistrate astfel de cazuri. Emoția și rațiunea ne ghidează comportamentul, iar o decizie emoțională este bine să fie trecută prin filtrul rațiunii, chiar și ,,la cald”. Dacă ai văzut ceva care ți se pare suspect, sună la numărul 112, venim imediat și clarificăm situația. Ne poți sprijini prin furnizarea cât mai multor informații care vor fi transmise în timp real, din dispecerat, colegilor care vin la sesizarea pe care ai făcut-o. Te rugăm să nu distribui pe rețelele de socializare mesaje false. Acestea nu fac altceva decât să creeze o stare de panică nejustificată pentru orice părinte care își dorește tot ce-i mai bun pentru copilul său,” se arată în mesajul Poliției Române.
În ceea ce privește mitul ambulanței negre, cel mai probabil acesta este o readaptare a poveștii cu Volga neagră, răspândită în anii ’60 – ’70 în țările fostului bloc sovietic. Și în varianta originală a mitului era vorba despre răpirea copiilor, fie pentru prelevarea de organe, fie pentru donarea de sânge. Autoritățile din mai multe state ex-sovietice, ori de câte ori mitul a reapărut în spațiul public, au negat existența unui asemenea fenomen.