Premierul Poloniei apără în PE deciziile de a înăspri legislația anticorupție

Vocea.biz / 04.07.2018
Premierul Poloniei apără în PE deciziile de a înăspri legislația anticorupție

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a apărat miercuri ”dreptul” ţării sale de a construi un sistem judiciar ”potrivit propriilor tradiţii”, în Parlamentul European (PE), la Strasbourg, în plin conflict cu UE pe tema unor reforme controversate ale justiţiei poloneze, relatează AFP.

El a înfruntat, în hemiciclu, o majoritate de eurodeputaţi ostili, care au îndemnat Guvernul polonez să nu pună în pericol principiile democratice aflate în centrul proiectului european, titrează News.ro.

”Unitatea în diversitate, această deviză a UE a noastră, nu este un slogan gol”, a tunat şeful Guvernului polonez Mateusz Morawiecki, invocând respectarea ”identităţilor naţionale”.

”Orice ţară din UE are dreptul să-şi elaboreze sistemul judiciar potrivit propriilor tradiţii”, a subliniat el.

Discursul liderului polonez la Strasbourg, care se înscrie în cadrul unei serii de intervenţii ale unor lideri ai statelor membre în PE, a fost susţinut la două zile după deschiderea unei proceduri de infringement de către Comisia Europeană (CE) contra reformei Curţii Supreme poloneze.

La Varşovia, preşedinta acestei Curţi, Malgorzata Gersdorf, a sfidat puterea şi a venit la birou, miercuri dimineaţa, aclamată de o mulţime de susţinători atunci când şi-a confirmat refuzul de a se pensiona şi de a accepta reforma instituţiei sale.

Guvernul polonez este vizat tot mai larg de o procedură – fără precedent – declanşată de CE cu privire la un ansamblu de reforme judiciare care, potrivit Bruxellesului, ameninţă în mod ”sistematic” statul de drept în Polonia, prin faptul că dă Guvernului controlul asupra justiţiei.

Morawiecki a scos în faţă, din contră, ”determinarea” necesară a Guvernului său de a îmbunătăţi un sistem judiciar care ”nu pedepseşte suficient” corupţia în ţară.

”Nu ne daţi nouă lecţii, noi ştim să ne gestionăm instituţiile”, a tunat el.

”Ştiţi că judecători de pe vremea stării de asediu (din 1981, de la lovitura în forţă  a generalului Jaruzelski contra Solidarnosc), care au pronunţat sentinţe ruşinoase, se află în prezent la Curtea Supremă pe care o apăraţi voi?”, a subliniat el.

Premierul a dat asigurări că Varşovia luptă ”în continuare împotriva postcomunismului” prin reforma sa a sistemului judicar.

”Atunci când există atacuri la adresa statului de drept, noi nu putem pur şi simplu să ignorăm aceste fapte şi să spunem că este vorba de chestiuni naţionale”, i-a replicat comisarul european Valdis Dombrovskis.

”Sunem în continuare deschişi dialogului, dar până acum nu a fost suficient”, a continuat el, referindu-se la procedura lansată cu privire la ameninţarea statului de drept, care poate conduce în mod teoretic la o suspendare a dreptului de vot al Poloniei în cadrul UE.

Liderul grupului parlamentar PPE (dreapta, majoritar) Manfred Weber l-a îndemnat pe liderul polonez să ”salveze” statul de drept.

”Europa naţioalismului şi egoismului nu poate servi interesul cetăţenilor”, a tunat el.

”Noi dorim să avem Polonia în inima Europei, dar nu distrugeţi cultura democratică a ţării voastre”, a declarat la rândul său, în hemiciclu, omologul său socialist Udo Bullmann.

Liderul grupului eurodeputaţilor liberali, Guy Verhofstadt, i-a răspuns lui Morawiecki că a avea ”judecători sub control politic” nu face parte din valorile europene.

Eurodeputata Ska Keller (verzi) a acuzat, la rândul ei, Guvernul polonez că ”ameninţă libertatea presei”.

Citește și...