Daneza Caroline Wozniacki, locul 2 WTA, poate reveni pe locul I WTA, poziţie deţinută de Simona Halep, după turneul de la Wimbledon.
Jucătoarea daneză trebiuie să ajungă în finală pentru a spera la a o întrece pe Halep în ierarhie. Dacă sportiva română ajunge în semifinale, atunci, Wozniacki trebuie să câştige trofeul, titrează News.ro.
Şanse, mult mai mici, are şi americanca Sloane Stephens, locul 4 WTA, să ajungă în fruntea clasamentului jucătoarelor profesioniste. Ea trebuie să câştige trofeul, iar Halep să nu treacă de primul tur şi Wozniacki să nu ajungă în finală.
Simona Halep a început, luni, săptămânile cu numărul 35 şi 36 în fruntea ierarhiei jucătoarelor profesioniste de tenis. WTA a publicat deja clasamentul valabil începând de luni, iar sportiva română are un avans de 961 de puncte faţă de Caroline Wozniacki, în scădere de la 1.225 de puncte, după ce daneza a câştigat turneul de categorie Premier de la Eastbourne.
Stephens este acum pe locul 4, cu 5.463 de puncte. Ea a fost eliminată anul trecut în primul tur la Wimbledon, competiţie la care a jucat după o perioadă de pauză de 11 luni, din cauza unei accidentări.
Pe locul 3, cu 6,550 de puncte, se află Garbine Muguruza, dar spaniola, deţinătoarea trofeului la Wimbledon, nu are şanse la locul I după acest turneu de grand slam.
Următoarea ierarhie va fi publicată la 16 iulie, după turneul de la Wimbledon. Halep a atins anul trecut faza sferturilor de finală la All England Club şi are de apărat 430 de puncte, iar Wozniacki a fost eliminată în optimi şi are de apărat 240 de puncte.
La finalul competiţiei de la All England Club, Halep va încheia 36 de săptămâni pe locul I WTA, din ultimele 40, din care 20 la rând. Wozniacki a fost pe locul I WTA patru săptămâni, după ce a câştigat, la finalul lunii ianuarie, Australian Open.