Peste 260 de oameni din judeţele Neamţ şi Covasna sunt evacuaţi din cauza inundaţiilor. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, spune că este foarte posibil ca mai târziu, când starea vremii se va înrăutăţi, scoaterea oamenilor din zonele inundate să fie imposibilă, transmite News.ro.
“Intervenţiile momentane care sunt în desfăşurare şi sunt extrem de importante sunt cele din judeţul Neamţ, unde am decis să evacuăm 132 de persoane, având în vedere că accesul în localitate de azi-noapte este restricţionat, iar situaţia se poate agrava. Evacuăm oamenii acum, pentru că s-ar putea ca apoi acest lucru să fie imposibil. O altă zonă pe care o evacuăm acum este Covasna, sunt două sate, tot 130 de persoane care vor fi cazate în Căminul Cultural”, a declarat Raed Arafat sâmbătă, la Comandamentul pentru situaţii de urgenţă organizat la Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Arafat a precizat că va merge personal în zonele Bacău-Covasna-Braşov, aflate sub cod roşu de inundaţii, în timp ce inspectorul general al IGSU, Dan Iamandi, s-a deplasat deja în judeţele Iaşi, Suceava şi Neamţ.
“Suntem pregătiţi să trimitem forţe şi mijloace de intervenţie suplimentare”, a subliniat Arafat.
Secretarul de stat în MAI face apel la prefecţii din zonele afectate să ia în calcul evacuarea bolnavilor şi gravidelor din timp, mai ales că, din cauza vremii, nu pot fi folosite mijloacele de intervenţie aeriene.
La rândul său, ministrul de Interne, Carmen Dan, a preciat că pompierii, poliţiştii şi jandarmii acţionează deja de peste 72 de ore, în acest moment fiind în teren peste 20.000 de oameni cu peste 7.300 de mijloace de intervenţie.
“Ministerul Afacerilor Interne acţionează în teren de peste 72 de ore cu toate forţele pe care le are la dispoziţie. Mă refer la pompieri, poliţişti, jandarmi. Media zilnică a celor care intervin depăşeşte 15.000 de oameni. Acum, la această oră, sunt în teren peste 20.000 de oameni care acţionează cu peste 7.300 de mijloace de intervenţie de la toate structurile ministerului. Sunt unităţi de pompieri în care de ieri s-a ridicat nivelul de alertă la roşu, asta înseamnă că toţi angajaţii sunt la seerviciu”, a spus Carmen Dan.
Nouăsprezece judeţe se află sub avertizare cod galben de ploi torenţiale de sâmbătă de la ora 10.00 şi până duminică la ora 6.00, în timp ce pentru nouă judeţe meteorologii au emis sâmbătă cod portocaliu. Avertizarea codul galben vizând cantităţi însemnate de apă a fost emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie pentru judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Sibiu, Harghita (parţial), Braşov (parţial), Hunedoara, Alba, Caraş-Severin, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Buzău, Brăila, Vrancea, Vaslui şi Galaţi.
Potrivit meteorologilor, în Moldova, local în Transilvania şi în Maramureş, precum şi în jumătatea de nord a Munteniei şi în zona montană a Olteniei, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse cu caracter torenţial, descărcări electrice şi intensificări ale vântului cu aspect de vijelie. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20…25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.