Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la recepţia organizată de Ambasada SUA cu ocazia celei de al 242-a aniversări a Independeţei Statelor Unite, că democraţia nu trebuie luată drept „un dat” garantat, ci trebuie consolidată şi apărată în fiecare zi, cu toată determinarea. Şeful statului a precizat că pentru a consolida, în continuare, şi dimensiunea economică a relaţiei bilaterale, alături de alte obiective, este nevoie de “stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiţie puternic şi independent, o guvernare transparentă şi responsabilă, care chiar respectă statul de drept, transmite News.ro.
De la eveniment lipsesc premierul Viorica Dăncilă şi preşedinţii celor două Camere Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.
“Ne alăturăm aniversării prietenilor şi partenerilor noştri americani în anul Centenarului României Moderne. Istoria României – cea de dinainte de 1989, dar şi prin evenimente mai recente – ne reaminteşte însă constant că democraţia nu trebuie luată drept „un dat” garantat. Poate că aceasta este cea mai mare lecţie pe care trebuie să ne-o însuşim la acest bilanţ de 100 de ani de devenire modernă: democraţia trebuie consolidată şi apărată în fiecare zi, cu toată determinarea – în România, în Europa şi în toate colţurile lumii”, a afirmat preşedintele, după o scurtă introducere în limba engleză, în care a felicitat poporul american şi a amintit de lecţia pe care o reprezintă Declaraţia de Independenţă în ceea ce priveşte capacitatea unui popor de a lupta cu succes pentru principii, idealuri, valori, libertăţi şi drepturi.
Şeful statului a subliniat că “timpurile dificile cu care ne confruntăm acum au, însă, şi capacitatea de a ne atrage atenţia asupra necesităţii de a păstra unitatea şi solidaritatea între ambele maluri ale Atlanticului”.
“Relaţia transatlantică nu este importantă doar pentru securitatea şi prosperitatea comune ale Uniunii Europene şi ale Statelor Unite, dar şi pentru setul esenţial de valori democratice ale comunităţii occidentale din care facem parte.Pentru că, dacă valorile care stau la baza societăţilor noastre occidentale se erodează, atunci însăşi substanţa relaţiei transatlantice este ameninţată. După cum prea bine ştiţi, sunt un susţinător ferm al ideii că pentru România întărirea parteneriatului transatlantic rămâne de importanţă vitală, ţara noastră fiind un stat dedicat în egală măsură atât proiectului european, cât şi Parteneriatului Strategic cu Statele Unite”, a amintit Iohannis.
El s-a declarat convins că Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va exercita peste 6 luni, va reprezenta o oportunitate deosebită şi pentru promovarea şi consolidarea parteneriatului transatlantic, pentru care cu toţii trebuie să acţionăm consecvent şi hotărât.
“De Ziua Independenţei Statelor Unite, doresc să asigur partenerul nostru strategic că sunt ferm angajat în a acţiona astfel încât ţara noastră să rămână acelaşi actor implicat, responsabil şi stabil, care îşi respectă angajamentele asumate – la nivel bilateral şi multilateral – şi care îşi consolidează capacitatea de a fi un furnizor de securitate şi de a proiecta valorile noastre comune în regiune. Reiterez determinarea României pentru dezvoltarea şi extinderea Parteneriatului nostru Strategic, pe toate dimensiunile sale, aşa cum am convenit cu domnul Preşedinte Trump la excelenta întâlnire de acum un an”, a subliniat Klaus Iohannis, remarcând: “Cooperarea dintre România şi Statele Unite în plan politic, militar şi de securitate a ajuns la un nivel excepţional”.
El a încurajat identificarea de soluţii creative şi eficiente pentru a consolida, în continuare, şi dimensiunea economică, inclusiv prin investiţii şi proiecte de afaceri comune în domenii strategice de interes reciproc – cum este, de exemplu, cel energetic.
“Însă pentru ca acest obiectiv, alături de altele, să fie posibil, avem nevoie de stabilitate, predictibilitate, un sistem de justiţie puternic şi independent, o guvernare transparentă şi responsabilă, care chiar respectă statul de drept. Toate acestea nu reprezintă o opţiune, ci singura alegere pe care putem să o facem pentru o Românie sănătoasă şi puternică, partener strategic al Statelor Unite ale Americii şi stat membru al Uniunii Europene şi al NATO”, a afirmat preşedintele, mulţumind Statelor Unite pentru sprijinul constant acordat României în acest scop.
El a dat asigurări SUA că vor găsi mereu în România un aliat, un partener şi un prieten pe care se pot baza.
Numeroşi diplomaţi şi politicieni sunt invitaţi la recepţia organizată vineri de ambasada SUA. Între cei prezenţi se află Laura Codruţa Kovesi, Raed Arafat, Eduard Hellvig, Ecaterina Andronescu, Victor Ciorbea, Eugen Teodorovici şi Teodor Meleşcanu, fostul preşedinte Emil Constantinescu, dar şi Nicolae, nepotul regelui Mihai I.