Fostul ministru Constantin Niţă, condamnat definitiv la patru ani de închisoare

Vocea.biz / 28.06.2018
Fostul ministru Constantin Niţă, condamnat definitiv la patru ani de închisoare

Fostul ministru al Energiei Constantin Niţă a fost condamnat, joi, de magistraţii instanţei supreme, la o pedeapsă de patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă.

Este vorba despre dosarul în care este acuzat că ar fi primit de la omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu 30.000 de euro şi peste 300.000 de lei ca să intervină la primarul Iaşiului pentru atribuirea unui contract firmei UTI privind managementul traficului din oraş. Decizia instanţei este definitivă, titrează News.ro.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a menţinut, astfel, decizia pronunţată în primă instanţă de ICCJ, în mai 2017.

După decizia pronunţată în primă instanţă, de condamnare la patru ani de închisoare cu executare, Constantin Niţă spunea că se consideră ”total nedreptăţit” şi va face tot posibilul pentru a-şi demonstra nevinovăţia. Fostul ministru susţinea că întregul dosar se bazează pe ”declaraţiile mincionoase ale unui individ cu multe dosare penale şi numeroase denunţuri la activ, Tiberiu Urdăreanu – un instrument al procurorilor de câţiva ani buni”.

Constantin Niţă a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în iunie 2016.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Tiberiu Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de firma acestuia cu Primăria Iaşi.

Anchetatorii susţin că Niţă a cerut suma în cuantum de 5% din valoarea contractului după iniţierea procedurii privind acel proiect, precum şi după ce primarul de municipiu a solicitat, cu titlu de mită, 10% din valoarea contractului, respectiv în prima parte a anului 2013.

“Potrivit înţelegerii, urma ca suma reprezentând 5% din valoarea contractului (aproximativ 3,4 milioane lei) să îi fie remisă lui Niţă Constantin în două forme: parţial în numerar şi parţial printr-un contract de consultanţă fictiv, ce urmă a fi încheiat cu o persoană de încredere din anturajul inculpatului”, au scris procurorii în rechizitoriu.

În 21 iulie 2013, Constantin Niţă ar fi primit 30.000 euro de la Urdăreanu, în timp ce era într-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucureşti. “De asemenea, la solicitarea lui Niţă Constantin, a fost contactată persoană de încredere a acestuia care a propus încheierea unui contract de consultanţă cu o anumită firma, la preţul de 5.000 euro + TVA/luna, care a şi fost semnat la dată de 2 mai 2013. În baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, în fapt, prestate de firma), reprezentanţii omului de afaceri au remis firmei indicate de Niţă Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totală de 303.118 lei, în tranşe lunare, în perioada mai 2013-iunie 2014”, au precizat procurorii.

Citește și...