Marş pe bicicletă, dedicat Centenarului. Aproape 250 de persoane participă la iniţiativă

Vocea.biz / 25.06.2018
Marş pe bicicletă, dedicat Centenarului. Aproape 250 de persoane participă la iniţiativă

Aproape 250 de bicicliști amatori vor pleca, marţi, din patru orașe ale ţării, pentru a se reuni, cinci zile mai târziu, la Alba Iulia. Participanţii vor străbate zeci de localităţi, parcurgând o sută de kilometri pe zi, în cadrul celui mai mare marş pe bicicleta dedicat celor 100 de ani de la Marea Unire – ‘Pedalăm pentru România’.

Bicicliştii pleacă de la ora 9.30, din următoarele locuri:

Iași: Palatul Culturii, lângă statuia lui Ștefan Cel Mare

Timișoara: Piața Operei, chiar în fata Operei

București: Piața Palatului, lângă statuia lui Carol I de pe Calea Victoriei (langa BCU)

Drobeta Turnu Severin: din fața Monumentului Eroilor

Orele sunt comune pentru cele trei locații — București, Iași, Timișoara:

“Plecările sunt deschise pentru public și îi încurajăm pe toți cicliștii din aceste trei orașe care nu participă la marș, să ne întovărășească măcar pentru câțiva kilometri, în semn de solidaritate. Tura se adresează amatorilor de ciclism, tuturor celor preocupați de sport dar și celor care își doresc să dea, prin efortul lor, un mesaj de drag pentru România, în anul Centenarului.”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei ‘Cu Bicicleta Departe’, cea care de 12 ani organizează ‘Cu bicicleta la mare’.

Cicliștii vor străbate 100 de kilometri în medie, fiecare zi, cu o viteză de 22 de km/h, cu pauze fixate la 20-30 de kilometri, în funcţie de dificultate. La fiecare oprire, participanții au la dispozișie snacks-uri, iaurt, glucoză și ciocolată susținerea efortului, banane pentru prevenirea crampelor musculare, apă și portocale pentru hidratare.

Citește și...