Sediul PSD Mureș a fost vandalizat, a anunța organizația județeană pe pagina sa de socializare. În imagini se poate vedea cum reclama luminoasă cu sigla partidului a fost spartă, iar în fațada clădirii s-a aruncat gem de culoare maro.
Organizația PSD Mureș a anunțat că le-a fost vandalizat sediul de partid. Potrivit postării făcute pe Facebook, firma luminoasă cu sigla partidului a fost spartă. În plus, fațada clădiri a fost murdărită cu gem de culoare maro.
PSD anunță că a depus în acest sens o plângere la Poliție, iar social-democrații spun că nu înțeleg de ce s-a ajuns la astfel de manifestări.
“Sediul Organizației Județene al PSD Mureș a fost vandalizat, în noaptea de 21 spre 22 iunie 2018. Autori necunoscuți au aruncat cu mai multe borcane care conțineau gem în reclama luminoasă amplasată desupra intrării sediului din Piața Trandafirllor nr 14. Poliția Municipiului Tîrgu – Mureș a fost sesizată în jurul orei 6,00 de către Poliția Locală Tîrgu – Mureș. În acest sens Organizația Județeană PSD Mureș a depus o reclamație în vederea identificării autorului, tragerii la răspundere și a recuperării prejudiciului cauzat. Ne exprimăm regretul că astfel de fapte au loc chiar în Tîrgu – Mureș, un oraș renumit în țară pentru liniștea și ordinea publică. Nu înțelegem acest mod violent de a îți exprima opinia politică, simpatia sau antipatia pentru o anumită formațiune. Din păcate unele violențe verbale din spațiul virtual iată că se transpun și în realitate. Suntem convinși că în cel mai scurt timp cei vinovați vor fi identificați și trași la răspundere,” se arată în mesajul postat pe pagina PSD Mureș.
Sediul PSD Mureș nu este singurul sediu de partid vandalizat. USR a reclamat vandalizarea unui birou de deputat, imediat după inițierea campaniei Fără penali în funcții publice. În plus, USR a reclamat în mai multe orașe conduse de social-democrați, că le-au fost distruse corturile în care strângeau semnături și că au fost discriminați de forțele de ordine.