Trump îşi apără din nou politica de despărţire a familiilor de imigranţi la frontieră

Vocea.biz / 20.06.2018
Trump îşi apără din nou politica de despărţire a familiilor de imigranţi la frontieră

Preşedintele american Donald Trump şi-a apărat din nou, marţi, politica foarte controversată de despărţire a familiilor de migranţi, afirmând că aceasta este singura opţiune posibilă într-o luptă eficientă împotriva imigraţiei clandestine, relatează AFP citată de News.ro.

”Eu nu vreau ca copiii să fie despărţiţi de părinţii lor”, a spus el, într-un siscurs susţinut la National Federation of Independent Business (NFIB), după care a adăugat că ”atunci când inculpi părinţi pentru că au intrat ilegal în ţară, ceea ce trebuie făcut, trebuie să desparţi copiii”.

Insistând asupra necesităţii luptei împotriva trecătorilor care ”păcălesc sistemul”, preşedintele american a acuzat presa că este complicea acestora din urmă.

”Noi nu vrem ca oamenii să se deverseze în ţara noastră”, a subliniat el. ”Noi vrem ca ei să vină urmând un proces legal şi vrem, în cele din urmă, un sistem (bazat pe) merit”, a continuat el.

”Cei care cer azil pe cale legală nu fac obiectul vreunei urmăriri. «Fake news media» nu vorbesc niciodată de asta. Ei îi ajută pe aceşti trecători şi pe aceşti traficanţi cum n-ar putea crede nimeni”, a adăugat el, fără să facă alte precizări.

Locatarul Casei Albe i-a acuzat din nou pe democraţi, aşa cum face de mai multe zile, de faptul că sunt responsabili de criza actuală, apreciind că ei împiedică orice reformă a imigraţiei în Congres.

Citește și...