Prinţul Harry şi soţia sa Meghan vizitează la începutul lui iulie Irlanda în cadrul primeilor vizite oficiale în străinătate după căsătorie, în mai, a anunţat marţi Palatul Kensington, relatează AFP.
Cuplul va vizita Dublinul pe 10 şi 11 iulie, ”la cererea” Guvernului britanic, a precizat Kensington Palace, reşedinţa sa oficială, titrează News.ro.
Ducele şi ducesa de Sussex ”abia aşteaptă să afle mai multe despre istoria Irlandei, să descopere bogata ei cultură şi să întâlnească oameni care modelează viitorul ţării”, adaugă palatul.
În toamnă, Harry şi Meghan vor efectua primul lor turneu oficial în Australia, Fiji, în regatul Tonga şi în Noua Zeelandă, patru ţări membre ale Commonwealth-ului, căruia Harry ăi este ambasador al tinereţii.
Harry, în vârstă de 33 de ani, şi Meghan, o fostă actriţă americană în vârstă de 36 de ani, şi-au spus ”da” pe 19 mai în Capela St George din Castelul Windsor, într-o ceremonie transmisă în direct de posturi de televiziune din întreaga lume.