Protocolul de cooperare între SRI, Parchetul General şi Înalta Curte a fost declasificat, fiind publicat

Vocea.biz / 18.06.2018
Protocolul de cooperare între SRI, Parchetul General şi Înalta Curte a fost declasificat, fiind publicat

Protocolul de cooperare între Serviciul Român de Informaţii (SRI), Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a fost declasificat, fiind publicat pe site-ul SRI, transmite News.ro.

”Procedura de declasificare a protocolului de cooperare între SRI şi PICCJ, lansată la finalul lunii mai de directorul SRI, domnul Eduard Hellvig, s-a încheiat astăzi cu publicarea documentului. S-a avut în vedere faptul că protocolul nu mai conţine niciun fel de date sau informaţii care să pună în pericol securitatea naţională a României, aşa cum este definită astăzi de legislaţia în vigoare şi de recentele hotărâri în materie ale Curţii Constituţionale a României”, anunţă SRI.

https://vocea.biz/actual/2018/jun/18/protocolul-de-cooperare-intre-sri-parchetul-general-si-inalta-curte-a-fost-declasificat-fiind-publicat/attachment/protocol_sri_csm_2018-05-04/

Potrivit reprezentanţilor SRI, ”principalul subiect tratat în cadrul protocolului se referea la crearea şi operaţionalizarea cadrului legal şi organizatoric pentru acreditarea de securitate a sistemului informatic comun de gestionare a informaţiilor clasificate vehiculate în procedurile de emitere a mandatelor de securitate naţională”.

”Semnarea protocolului a fost făcută ca urmare a emiterii unei solicitări cu caracter obligatoriu din partea ORNISS (martie 2006), prin care se impunea celor două instituţii încheierea unui acord reciproc de securitate, precum şi dobândirea, de PICCJ, a unui certificat de acreditare de securitate”, mai anunţă SRI.

Potrivit reprezentanţilor insttuţiei, în aplicarea dispoziţiilor ORNISS, în anul 2009 a fost semnat acordul de securitate SRI-PICCJ, iar în anul 2012 s-a realizat acreditarea de securitate a sistemului informatic interconectat. În luna martie 2017 a fost prelungită acreditarea până în 2020.

Astfel, scopul acordului fiind atins, acesta poate fi pus la dispoziţia publicului.

Protocolul declasificat poate fi consultat pe site-ul SRI.

Citește și...