Salvamont România a transmis, miercuri, un avertisment, în condiţiile în care treizeci de judeţe din întreaga ţară sunt sub cod galben de furtuni, iar la munte se anunţă precipitaţii care pot cumula şi 80 de litri pe metru pătrat.
”Evitaţi zona de creastă în timpul ploilor cu tunete şi fulgere şi evitaţi zonele înguste de canioane”, spun salvamontiştii, care recomandă ca excursiile montane să fie planificate în funcţie de prognoza meteo, titrează News.ro.
”Mai bine de jumătatea României a intrat sub avertizare meteo cod galben de averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină, fenomene meteo ce se vor produce şi în următoarele zile, se vor extinde, şi mare atenţie, se vor manifesta violent în zona montană. Pregătiţi-va excursia la munte ţinând cont de aceste avertizări, evitaţi zona de creastă în timpul ploilor cu tunete şi fulgere şi evitaţi zonele înguste de canioane in care se pot acumula cantităţi mari de apă din colectarea de pe versanţi”, au transmis, miercuri, reprezentanţii S|alvamont România.
Aceştia recomandă urmărirea prognozelor meteorologice şi, la nevoie, solicitarea de sprijin echipelor Salvamont.
Potrivit meteorologilor, până vineri la ora 8.00, treizeci de judeţe din întreaga ţară sunt sub cod galben de furtuni.
”În Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, jumătatea de vest a Munteniei şi în zonele de munte, instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină”, spun meteorologii.
Potrivit acestora, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 60…80 l/mp, îndeosebi în sud-vest şi în zona montană.