Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, califică drept “cel mai periculos precedent pentru statul de drept ceea ce preşedintele Iohannis face astăzi”, Toader spunând că este prima dată când un demnitar de rang înalt pune în discuţie respectarea şi aplicarea legii fundamentale şi respectarea şi aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale.
Întrebat despre declaraţiile de marţi ale şefului statului privind motivarea deciziei CCR care a stabilit revocarea şefei DNA, Tudorel Toader a spus că ceea ce face preşedintele reprezintă “cel mai periculos precedent pentru statul de drept “, titrează News.ro.
“Din lunga mea experienţă în sistemul judiciar, cred că ceea ce face preşedintele astăzi este cel mai periculos precedent pentru statul de drept. Este cel mai periculos precedent pentru că este prima dată când un demnitar de rang înalt pune în discuţie respectarea şi aplicarea legii fundamentale şi respectarea şi aplicarea unei decizii a Curţii Constituţionale”, a declarat, miercuri dimineaţă, ministrul Justiţiei.
Ministrul Justiţiei a mai spus că în acest caz nerespectarea deciziei CCR înseamnă un diferend între autorităţile statului, care urmează să caute soluţii.
“Ministrul Justiţiei reprezintă o autoritate în sens constituţional, dar de data aceasta nerespectarea Constitu’iei capătă dimensiunea unui diferend de rang constituţional între puterile statului şi puterile statului urmează să caute soluţia pentru respectarea acestei decizii”, a afirmat Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei a mai spus că decizia CCR privind revocarea sa nu are niciun efect asupra CSM, care doar emite un aviz consultativ în această procedură: “CSM are rol consultativ. Avizul este unul consultativ, ceea ce înseamnă că rolul CSM nici nu a cresc, nici nu a crescut”.
De asemenea, întrebat de jurnalişti despre declaraţiile preşedintelui legate de ameninţările la adresa magistraţilor transmise prin discursurile de la mitingul PSD, dar şi de Liviu Dragnea, Toader l-a ironizat pe Iohannis.
“Ministrul Justiţiei nu comentează ce declară alţii, fie el si preşedintele republicii, care a devenit foarte cunoscator în ale Dreptului Constituţiional”, a spus ministrul Justiţiei.
Întrebat, de asemenea, dacă membrii delegaţiei Comisiei de la Veneţia, cu care s-a întâlnit pe tema legilor justiţiei, l-au întrebat despre decizia CCR privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea CCR, Todorel Toader a Răspuns: “În dezbaterile cu noi nu, probabil în alte dezbateri”.
Preşedintele Klaus Iohannis a avut, marţi, o primă reacţie după publicarea motivării CCR privind revocarea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, spunând că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar poate că o aprofundare ulterioară “va duce mai aproape de adevăr”. El a mai afirmat că PSD “încearcă să amputeze puterile preşedintelui pentru că preşedintele are altă părere” şi că este evident că decizia CCR “vine exact în linia PSD de amputare a puterilor preşedintelui”.
Klaus Iohannis a mai spus că, după publicarea motivării deciziei CCR privind revocarea şefei DNA, este nevoie de o dezbatere amplă la care să participe toţi cei interesaţi, pentru că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări ale căror răspunsuri sunt esenţiale pentru arhitectura statului: Care mai este statutul procurorilor în România? Avem un nou superministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută? Ce mai este CSM? Preşedintele a aprecizat că un referendum ar putea fi organizat la finalul acestei dezbateri.
“Dacă citim motivarea (Curţii Constituţionale – n.r.), se pune întrebarea: care mai este statutul procurorilor în România? După această decizie, mai sunt procurorii independenţi aşa cum ni-i dorim ca să fie eficienţi de exemplu în lupta anticorupţie sau sunt duşi mai degrabă în subordinea ministrului Justiţiei decât sub autoritatea ministrului Justiţiei, aşa cum scrie în Constituţie? este o întrebare la care trebuie să răspundem. O altă întrebare care evident se pune în acelaşi context: avem un nou superministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută, fără să se ţină seama de avizul CSM? De unde vine următoarea întrebare: ce mai este CSM? Cum poate CSM să-şi îndeplinească rolul principal pe care îl are conform Constituţiei de garantare a independenţei Justiţiei, dacă CSM nici nu mai contează în procedura de demitere a unui procuror-şef? Iată întrebări la care încet, încet trebuie să înceapă să răspundă şi unii, şi alţii”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis.
Şeful statului a spus că aceste răspunsuri trebuie oferite după ”o dezbatere publică, clară, sănătoasă, extinsă”, cu toţii actorii interesaţi, iar la final, românii să îşi spună părerea.
De asemenea, legat de decizia sa după publicarea motivării CCR privind revocarea şefei DNA, Iohannis a spus că va reacţiona într-un timp rezonabil, precizând că nu se poate aştepta până în decembrie, de exemplu, dar că nu crede că cineva serios se aşteaptă de la el să aplice o decizie într-o zi sau două. El a mai spus că “nu va exista nicio suspendare” a sa, pentru că nu există niciun temei pentru un astfel de demers.
În 30 mai, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi. CCR a stabilit că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.
Joia trecută, Curtea Constituţională a publicat motivarea deciziei privind revocarea Laurei Codruţa Kovesi de la conducerea DNA.